O adolescenta de 14 ani din Cornwall a fost pusa in detentie de conducerea scolii, pe motiv ca a incalcat regulamentul, dupa ce si-a taiat parul. Mai mult, mama fetei sustine ca i s-a spus sa poarte o esarfa pana cand ii va creste parul.
Anneka Baldwin, mama adolescentei identificata drept Niamh, si-a exprimat nemultumirea fata de gestul Academiei Mounts Bay, sustinând ca fiica sa a recurs la acest gest în semn de solidaritate cu copiii care si-au pierdut parul din cauza cancerului, scrie publicatia britanica The Independent.
„Ascultând-o pe Niamh cum cânta vocal si la chitara, este incredibil. Ma gândesc cât sunt de norocoasa sa fiu mama ei; este cea mai puternica si cea mai grozava persoana pe care o cunosc. Recent, Niamh si-a ras parul, pentru a-l dona unei organizatii care face peruci pentru copii. Cred ca este un gest care denota curaj si, de aceea, sunt foarte suparata ca scoala a umilit-o si a pus-o în detentie, spunându-i ca nu poate participa la ore daca parul ei este mai scurt de un centimetru. Niamh a avut întotdeauna rezultate scolare remarcabile si toti profesorii au laudat-o, iar toti care o cunosc spun ca este politicoasa si amabila. Aceste lucruri nu se schimba doar din cauza tunsorii sale. Pentru mine, decizia scolii este una discriminatorie. Sunt furioasa si dezamagita de scoala!”, a scris mama de 32 de ani, pe Facebook.
La rândul sau, adolescenta a postat pe aceeasi retea de socializare o fotografie, cu mesajul: „Parul nu defineste cine sunt ca persoana.”
„Toti elevii stiu care este politica scolii si stiu ce se întâmpla când o încalca. Consecinta este ca trebuie sa stea în detentie pâna când îi creste parul”, a spus directoarea unitatii de învatamânt.
Potrivit acesteia, adolescenta ar fi cerut chiar permisiunea scolii privind decizia de a-si dona parul, iar acestia ar fi sfatuit-o sa se implice într-un alt mod. „Familia a avut toate oportunitatile pentru a contacta scoala înainte ca Niamh sa îsi doneze parul, însa au decis sa nu o faca. O sa discut cu mama fetei si vom încerca sa rezolvam situatia astfel încât ea sa se poata întoarce la ore cât mai repede”, a mai spus Sara Davey.
Ca urmare a incidentului, un purtator de cuvânt al organizatiei „Fondul Mica Printesa” a precizat: „Organizatia este recunoscatoare lui Niamh si tuturor sustinatorilor care îsi doneaza parul si strâng bani, în semn de sustinere a activitatii oastre. Stim ca donatiile de par pentru peruci au un efect pozitiv asupra copiilor si tinerilor bolnavi, asa ca le multumim celor care sunt alaturi de noi. Ne pare rau sa aflam de situatia lui Miamh, dar întelegem si pozitia Academiei Mounts Bay”.
Sursa: Independent.co.uk


