A fost aglomeratie azi dimineata la piata avicola din capitala. O multime de oameni au venit sa vanda sau sa cumpere pasari, puieti, arbusti sau butasi. La intrare oamenilor li se masura temperatura si li se cerea sa pastreze distanta, dupa care erau lasati sa roiasca unii langa altii ca sa se targuiasca.  

Valeria CAPRA, REPORTER PRO TV: "Inainte de a-si face intrarea in piata, fiecare cumparator sau comerciant isi dezinfecteaza mainile si ii e masurata temperatura."

Inainte de a-si pune marfa la vanzare comerciantii au fost verificati, iar masinile lor – dezinfectate.

Comerciantii au avut la dispozitie doua hale, una - cu puieti si cealalalta cu material saditor. Zinaida Scutaru a venit de la Basarabeasca cu butasi de vita-de-vie si rasad, pretul carora a fost nevoita sa-l reduca. 

Zinaida SCUTARU, VANZATOARE: "Nu ne este frica, dar atunci cand vrei sa muncesti, sa te intretii suntem nevoiti, e unica sursa de existenta. Uitati-va doua luni, facturile vin, ori la tara ori la oras, trebuie achitate."

Riscul de infectare nu i-a pus in garda nici pe cumparatori, care pe alocuri s-au inghesuit ca sa-si umple pungile.  

Pentru a nu-si vedea munca dusa pe Apa Sambetei, si vanzatorii de flori au ignorat astazi apelul “stati acasa!”.

In timp ce in hala cu material saditor oamenii misunau, in cea cu pasari era mai putina forfota. Dunea Frunza a venit cu pui de la Cricova. 

Dunea FRUNZA, VANZATOARE: "Daca nu vindem azi, venim si maine, ei cer mancare, mancarea e scumpa. Daca nu realizam la timp, degeaba muncim. Avem dizinfectant, masca si imunitatea nu e slaba, e tare, suntem deprinsi cu munca."

Comerciantii au trebuit sa-si achite locul unde si-au pus marfa in vanzare. 

"Pe loc platim 150 de lei si la medic 100." 

Piata avicola isi va desfasura activitatea de la ora 6 dimineata pana la ora 17, pe intreaga durata a starii de urgenta. Acesta nu este unicul loc amenajat pentru gospodari. 

Tudor GIRBU, CONSILIERUL PRIMARULUI CAPITALEI: "Nu se va permite vanzarile comerciantilor individuali, la taraba, la masa sau de jos din masini sau remorci."

Primaria capitalei a autorizat comertul cu produse locale in fiecare sector pe anumite strazi. Lista locurilor unde se poate vinde o gasiti mai jos:

Sectorul Botanica: bd. Cuza-Voda, 30/1, intersectie cu str. Independentei; bd. Traian, intersectie cu str. Independentei, 48; str. Matei Milo, intersectie bd. Dacia; str. Sos. Muncesti, 170.

Sectorul Buiucani: str. Onisifor Ghibu, 9; Calea Iesilor, 61/2; Calea Iesilor, 11.

Sectorul Centru: str. Ialoveni, 94; str. Grenoble, 165/4; Ismail 90 (in parcare); str. N. Testemitanu, 13 (parcare); sos. Hancesti, 86 (parcare).

Sectorul Ciocana: str. Voluntarilor, 15.

Sectorul Rascani: str. Miron Costin, 13/1; str. Andrei Doga, 33.