Pacientii care fac radioterapie vor avea parte, cel mai probabil, de un tratament realizat cu ajutorul AI, dupa ce mai multe tehnologii bazate pe inteligenta artificiala au primit recomandarea de a fi utilizate pentru prima data in Anglia, informeaza stirileprotv.ro

Utilizarea AI in tratamentele de radioterapie, in sistemul public de sanatate, are scopul de a veni in ajutorul medicilor din sistemul national de sanatate (NHS).

Institutul National pentru Sanatate si Excelenta in Ingrijire (NICE) din Anglia a adoptat un aviz pozitiv recomandand utilizarea a noua tehnologii de inteligenta artificiala pentru efectuarea radioterapiei cu fascicule externe in cazul cancerului pulmonar, de prostata si colorectal.

In opinia NICE, demersul ar putea economisi sute de mii de ore de munca pentru radiologi si ar putea contribui la reducerea „presiunii serioase” asupra departamentelor de radioterapie.

Datele NHS England arata ca au existat 134.419 episoade de radioterapie in Anglia in perioada aprilie 2021 – martie 2022, dintre care o proportie semnificativa a necesitat o planificare complexa.

In prezent, radiologii terapeutici analizeaza si contureaza manual organele sanatoase pe imaginile digitale ale unei scanari CT sau RMN, astfel incat radioterapia sa nu afecteze celulele sanatoase, minimizand doza la nivelul tesuturilor normale.

Dovezile de care dispune NICE arata ca, utilizarea AI in locul realizarii manuale a contururilor ar putea elibera intre trei si 80 de minute din timpul radiologilor pentru fiecare plan de tratament, si ca generarea contururilor cu ajutorul AI prezinta o calitate similara cu cele desenate manual.

Totusi, NICE recomanda in continuare revizuirea contururilor de catre un profesionist calificat din domeniul sanatatii.

Dr. Sarah Byron, director de program pentru tehnologiile de sanatate la NICE, a declarat ca utilizarea AI ar putea contribui la reducerea listelor de asteptare.

„Colegii din NHS care lucreaza in prima linie in departamentele de radioterapie se afla sub o presiune serioasaa, mii de persoane asteptand scanari. Rolul pe care imagistica il joaca in planificarea tratamentului de radioterapie este destul de esential, astfel incat recomandarea utilizarii tehnologiilor de inteligenta artificiala pentru a sprijini planificarea tratamentului, alaturi de supravegherea clinica de catre un profesionist calificat din domeniul sanatatii, ar putea economisi atat timp, cat si bani. Recomandarile facute de comitetul nostru independent pot contribui la reducerea listelor de asteptare pentru cei care au nevoie de tratament de radioterapie”,  a subliniat dr. Sarah Byron.

Secretarul britanic pentru sanatate, Steve Barclay, a salutat anuntul, declarand ca „este extrem de incurajator sa vedem prima recomandare pozitiva pentru tehnologiile de inteligenta artificiala din partea unui comitet de la NICE, deoarece este clar ca NHS trebuie sa imbratiseze inovatia pentru a se mentine pregatit pentru viitor”.

Aceste instrumente au potentialul de a imbunatati eficienta si de a economisi mii de ore de timp pe care clinicienii le pot dedica ingrijirii pacientilor, a comentat el.

„Utilizarea inteligenta a tehnologiei este o parte esentiala a planului nostru pe termen lung privind forta de munca din NHS, iar noi infiintam un grup de experti care sa analizeze ce competente si formare ar putea avea nevoie personalul NHS pentru a utiliza cat mai bine inteligenta artificiala”,  a precizat acesta.

NICE a declarat ca examineaza, de asemenea, dovezile privind utilizarea AI in cazul scanarilor de accident vascular cerebral (AVC) si toracice.