Platforma online Airbnb este una foarte importanta la nivel global pentru proprietarii care vor sa-si inchirieze locuintele in scop turistic. Din pacate, trece printr-o perioada foarte dificila.
Activa si pe piata din Romania, compania Airbnb a incercat in mai multe feluri sa se reinventeze in ultimele luni, de la inceputul pandemiei. Din pacate, criza mondiala nu i-a mai adus sume semnificative de bani in visterie. Din acest motiv, este nevoita sa ia decizii radicale in ceea ce priveste angajatii.
Conform Reuters, nu mai putin de 25% dintre angajatii companiei vor ramane in viitorul apropiat fara un loc de munca. Este vorba de aproximativ 1900 de angajati ai companiei americane. Acestia vor fi disponibilizati ca o consecinta directa a crizei de coronavirus Covid-19, carea a afectat puternic industria ospitalitatii si toate activitatile derivate din turism.
Partea buna este ca cei care vor ramane fara un loc de munca se vor bucura totusi de patru salarii compensatorii, asigurare medicala pentru un an si, nu in ultimul rand, li se vor rascumpara accelerat actiunile primite in companie. Ca referinta, foarte multe companii americane, mai ales din tech, ofera angajatilor asa numitele stock options. Este vorba de actiuni in firma care te motiveaza sa faci o treaba cat mai buna la munca, pornind de la premisa ca atunci cand firma merge bine, cresc actiunile si, implicit, veniturile tale.
Fondatorul si CEO-ul Airbnb, Brian Chesky, a trimis un memo intern prin care a ajuntat masurile, marti dupa-amiaza, conform TechCrunch.com. Startup-ul a motivat disponibilizarile de personal prin prabusirea veniturilor si nevoia de a reduce costurile.
Anuntul din partea Airbnb vine la aproximativ o saptamana dupa ce TripAdvisor, o alta platforma importanta dedicata turistilor a anuntat concedierea a aproximativ 900 de angajati, un sfert din intreaga forta de munca.
In teorie, Aribnb s-ar fi aflat intr-o situatie un pic mai optimista decat Tripadvisod dupa ce a atras in aprilie 2 miliarde de dolari in doua runde de finantare. Banii au venit sub forma de imprumuturi pentru sustinerea investitiilor. Pe fondul crizei,platforma a mai pierdut 16% din valoarea sa, conform unei evaluari interne, ajungand la 28 de miliarde de dolari, conform Financial Times.


