Un barbat din Londra, infectat cu virusul HIV, cel care produce SIDA, ar putea fi al doilea om din lume care scapa de virus, in urma unui transplant de celule stem de la o persoana rezistenta la HIV.

O a doua persoana a prezentat o remisiune de durata a virusului HIV-1, cel care produce SIDA, dupa întreruperea tratamentului si este probabil vindecata, urmeaza sa anunte marti o echipa de cercetatori în cadrul unei conferinte medicale, relateaza Agerpres, citând AFP.

La zece ani dupa confirmarea primului caz al unui pacient cu HIV care a intrat în remisiune, un al doilea caz, cunoscut sub numele de "pacientul din Londra", nu a mai prezentat niciun semn de infectie cu acest virus de peste 19 luni, au afirmat cercetatorii în revista Nature.

Ambii pacienti au suferit transplanturi de maduva osoasa pentru a trata cancere de sânge, primind celule stem de la donatori cu o mutatie genetica rara ce împiedica instalarea virusului HIV.

"Ajungând la o remisiune în cazul celui de-al doilea pacient prin utilizarea unei abordari similare am demonstrat ca "pacientul din Berlin" nu a fost o anomalie", a declarat cercetatorul principal Ravindra Gupta, profesor la Universitatea din Cambridge, referindu-se la primul caz din lume de remisiune la un pacient cu HIV.

Milioane de persoane infectate cu HIV din întreaga lume tin sub control boala cu ajutorul unei terapii antiretrovirale (ARV), însa acest tratament nu conduce la disparitia virusului. "În prezent, singura modalitate de a trata HIV este administrarea de medicamente care contin virusul si pe care oamenii trebuie sa le ia toata viata", a notat Gupta.

"Aceasta reprezinta o provocare în tarile în curs de dezvoltare", în care milioane de oameni nu au acces la un tratament adecvat, a adaugat el.

Aproape 37 de milioane de persoane din întreaga lume traiesc cu HIV, însa numai 59% dintre acestia beneficiaza de tratamente antiretrovirale. Aproape un milion de persoane mor în fiecare an din cauza afectiunilor legate de HIV.