Al noualea turn din cele 18 ale bazilicii Sagrada Familia a fost inaugurat dupa 45 de ani. O stea uriasa de otel si sticla cu 12 colturi, care cantareste 5 tone si jumatate, a fost montata in varf, la peste o suta de metri inaltime. Sute de oameni s-au adunat sa asiste la momentul in care steaua si cele 800 de ferestre ale turnului s-au umplut de lumina.

Pentru prima data, turnul a fost luminat aseara. Este al noualea turn al bazilicii Sagrada Familia din Barcelona si cel mai inalt din cele inaugurate pana acum, reprezentand-o pe Fecioara Maria. O multime de oameni au privit emotionati cum s-au aprins luminile.

“Este un mister si un miracol si suntem foarte fericiti”.

“Este emotionant, mai ales pentru ca se construieste deja de atata timp. Incet, incepe sa prinda contur”.

“E ca o raza de speranta pentru toata lumea, fara exceptii.”

Structura de 138 de metri are in varf o stea realizata din sticla si otel inoxidabil. Steaua, care a costat 1,5 milioane de euro si a fost facuta din materiale capabile sa reziste razelor soarelui, are in centrul sau 12 proiectoare, in fiecare dintre punctele sale. Proiectata de arhitectul catalan Antoni Gaudi, Sagrada Familia, cel mai vizitat monument din Barcelona, a fost inclusa in 2005 in Patrimoniul Mondial UNESCO. Constructia sa, inceputa in 1882, ar trebui terminata la un secol de la moartea arhitectului, in 2026. Grupul care efectueaza lucrarile urmeaza sa se intalneasca la sfarsitul lui 2022 pentru a oferi un nou termen de incheiere a acestora. In final, bazilica va avea 18 turnuri care ii vor reprezenta pe apostoli, pe evanghelisti, pe Fecioara Maria si pe Iisus.