Ala Nemerenco, in vizita la Centrul COVID de la Moldexpo: "Cati trebuie sa mai moara, cata durere inca, pentru ca ceilalti, teferi si sanatosi sa simta si sa inteleaga?"

"Astazi am schimbat costumul sobru de ministru pe blugi ca sa pot usor imbraca alt costum, cel de "scafandru" de protectie, si am vizitat cu doi colegi clinicieni Centrul COVID de la Moldexpo. Am intrat in zona rosie contaminata, am luat cunostinta cu activitatea Centrului, acolo, in teren, am vizitat ambele sectii de terapie intensiva, am discutat cu medicii si asistentii, cu pacientii, am vazut conditiile in care sunt tratati pacientii dar si cele de lucru ale personalului, am simtit pe pielea mea cum e in acel echipament, am pus intrebari.

Ce pot sa spun acum, pe scurt? Centrul COVID inseamna multa durere. Pe care chiar si in ochelarii de protectie transpirati nu poti sa nu o vezi. Iar daca nu o vezi, o simti. Acolo totul doare. De la cadavrele impachetate care asteptau deja cuminti transferul pina la ochii mari a asistentei de pe ambulanta care a adus un pacient. De la gemetele stinse a cuiva la rugamintea si mainile intinse ale unei bunicute care dorea sa se ridice. Orice incercare a mea de a o linisti era sortita esecului, si a cedat putin doar cand m-am lipit de ea, mangaind-o.

Nu o sa pun aici in discutie ce este bine si ce nu e bine acolo. E un subiect strict medical pe care o sa-l discutam la minister pentru a descarca acest Centru si a tria corect tot fluxul pacientilor spre el si a-l folosi in cel mai eficient mod.

Este cert faptul ca acest Centru a fost creat doar din intentii bune, iar cand ultimul val din primavara a lovit dur, el a fost transformat, presat de conditii, intr-un veritabil spital de campanie. Un spital cu tocmai 400 paturi (aproape juma cat intreg spitalul republican). Si cu tocmai 30 paturi de reanimare la capul fiecaruia cu cate o butelie mare de oxigen. Mai multe decat in orice alt spital de aceeasi avengura.

Ce voi spune astazi e ca ma inchin in fata colegilor care muncesc in asa conditii. Pentru ca au rezistat un an juma. Si mai sunt acolo. In rest - asa ceva nu trebuie sa existe intr-un sistem de sanatate. Nici chiar in conditii de campanie. Nici chiar in pandemie. Nici chiar intr-o tara ca a noastra, mica si saraca.

Nu am facut poze. Nu m-am dus acolo pentru poze. Nu trebuiesc si nu servesc la nimic. Pozele de pe retina mea sunt cele mai tari.

Cati trebuie sa mai moara, cata durere inca, pentru ca ceilalti, teferi si sanatosi sa simta si sa inteleaga", a scris Ala Nemerenco.