Albania s-a declarat dispusa duminica sa primeasca sute de refugiati afgani, intre care femei cu responsabilitati in fosta administratie afgana, functionari si alte persoane amenintate de talibani, in timp ce insurgentii islamisti sunt la portile Kabulului, relateaza AFP.

"Albania, membra a NATO, este dispusa sa isi asume partea sa de povara", a declarat premierul albanez Edi Rama intr-o reactie publicata duminica pe pagina sa de Facebook.

Edi Rama a confirmat ca "Washingtonul a cerut deja Albaniei sa examineze posibilitatea de a servi drept tara de tranzit pentru un anumit numar de imigranti politici afgani, a caror destinatie finala va fi SUA".

Dar, cu mult inaintea cererii autoritatilor americane, Rama a afirmat ca Albania a primit cereri din partea altor organizatii internationale pentru "gazduirea temporara in Albania a sute de persoane din medii intelectuale si femei militante afgane care figureaza pe listele de executie ale talibanilor".

"Nu vom spune 'nu' si nu doar pentru ca marii nostri aliati ne-o cer, ci pentru ca suntem Albania", a subliniat Rama.

Seful opozitiei de dreapta, Lulzim Basha s-a declarat de asemenea "favorabil" duminica solicitarii SUA pentru primirea de refugiati afgani.

SUA s-au angajat deja intr-o cursa contra cronometru inaintea retragerii lor din Afganistan pentru a-i evacua pe afganii care au lucrat pentru armata americana.

Canada s-a declarat de asemenea pregatita sa primeasca peste 20.000 de refugiati, dintre care unii sunt in pericol in urma ocuparii marilor orase de catre talibani in Afganistan.

La cererea SUA, in 2006, Albania acceptase sa gazduiasca cinci uiguri chinezi detinuti la Guantanamo, considerati de Beijing drept teroristi.

In 2013, la solicitarea Washingtonului si a NATO, Albania a primit 200 de membri ai Organizatiei Mujahedinilor Poporului din Iran (PMPI), dupa bombardamente asupra taberelor acestora in Iran.

Numarul lor a crescut de atunci, ajungand in prezent la circa 3.000 la Ashraf si la Manze, cel mai mare grup de exilati din OMPI in lume.

Sursa: Agerpres.ro