Desi a cincea runda de alegeri parlamentare anticipate in ultimii doi ani s-a incheiat din nou indecis, cu cele doua principale blocuri politice - conservator si cel liberal - aproape la egalitate, cresterea unui partid nationalist si pro-rus ar putea in mod paradoxal sa ajute in cele din urma la iesirea din criza politica perpetua prin care trece Bulgaria, scrie luni agentia EFE, citata de Agerpres, transmite hotnews.ro

Alianta formata din partidul conservator GERB al fostului premier Boiko Borisov si Uniunea Fortelor Democratice (SCS) s-a impus in alegerile desfasurate duminica cu 26,6% din voturi, in fata blocului liberal format din partidele „Continuam Schimbarea” (PP) si „Bulgaria Democratica” (DB), condus tot de un fost premier, Kiril Petkov, demis anul trecut prin motiune de cenzura, bloc ce a obtinut 24,7%.

Imediat in urma acestor doua blocuri politice pro-europene, dar aflate intr-o profunda rivalitate politica, se situeaza, contrar tuturor pronosticurilor electorale, partidul nationalist pro-rus „Renasterea” (Vazrajdane), care a obtinut 14,2% din voturi.

Liderul acestui partid, Kostadin Kostadinov, a pledat deschis in campania electorala pentru un referendum impotriva aderarii Bulgariei la zona euro (prevazuta pentru 2025) si a exprimat pozitii clare in favoarea Rusiei, in contextul razboiului din Ucraina. Mai mult, el a acuzat intreaga clasa politica bulgara ca se afla sub controlul „ambasadei SUA”.

Cresterea neasteptata a partidului „Renasterea” ar putea motiva aliantele GERB-SDS si PP-DB sa treaca peste divergentele lor si sa formeze in final o coalitie de guvernare, mai ales ca inca un esec al alcatuirii unui guvern ar putea conduce la vara la inca o runda de alegeri anticipate.

„Rezultatele electorale ne arata ca societatea este profund divizata”

Un asemenea scenariu nu va fi insa usor de realizat, avand in vedere cat de mult se urasc aceste doua blocuri politice, remarca analisti politici locali.

Partidele ce compun alianta reformista PP-DB s-au nascut tocmai in timpul protestelor din anul 2021 impotriva lui Boiko Borisov, pe care-l acuza ca a instalat la putere un sistem corupt ce favorizeaza oligarhia economica si mafia locala.

In martie 2022, cand Kiril Petkov era premier in fruntea unei coalitii din patru partide, liderul GERB a fost chiar si arestat, insa a fost eliberat in ziua urmatoare dupa ce justitia a considerat retinerea sa ca fiind ilegala.

La randul sau, Borisov spune despre reformistii lui Petkov ca sunt niste „escroci” responsabili pentru „haosul si distrugerea” provocate de criza economica si de inflatia ridicata.

Pe de alta parte, liderul GERB crede totusi ca a sase runda de alegeri ar echivala cu „un atentat sinucigas ca natiune”, pentru ca apoi va urma si a saptea runda electorala.

Si dinspre alianta liberala au inceput sa vina mesaje ce sugereaza posibile compromisuri pentru a depasi criza politica. „Democratia este un dialog intre cei care nu sunt de acord, si rezultatele electorale ne arata ceea ce stiam de mult timp, anume ca societatea este profund divizata, asadar trebuie sa invatam sa realizam acest dialog”, a recunoscut intr-un mesaj pe Facebook Hristo Ivanov, un lider marcant al aliantei PP-BD.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.