Cu o cariera politica scurta, dar plina de actiune, premierul Spaniei Pedro Sanchez a fost adesea ironizat de catre detractorii sai, care i-au anticipat sfarsitul de nenumarate ori. Insa nu a zabovit dandu-le satisfactie. Dupa ce socialistii au pierdut alegerile locale si regionale din mai in fata conservatorilor, Sanchez s-a repliat si a devansat data scrutinului legislativ. Astfel, spaniolii vor merge la urne duminica, pe 23 iulie, cand se vor inregistra peste 40 de grade Celsius, desi initial votul era programat pentru luna decembrie, transmite digi24.ro. 

Alegeri anticipate in toiul unei veri toride 

Sondajele arata ca Partidul Popular (conservator), condus de Alberto Nunez Feijoo, va obtine un numar suficient de voturi incat sa formeze un guvern de coalitie cu VOX, un partid de extrema dreapta. Daca Partidul Socialist Muncitoresc Spaniol (PSOE) pierde aceste alegeri, Spania ar putea vira abrupt spre dreapta, iar proiectele stangii - tranzitia ambitioasa catre energia verde si agenda progresista privind drepturile femeilor si ale minoritatii LGBTQ ar putea fi ingropate. 

Senatorul Nunez Feijoo, principalul rival al lui Sanchez, dar si alti critici il catalogheaza pe acesta drept un politician in care oamenii nu pot avea incredere si care este dispus sa faca orice pentru a pastra puterea. Cu toate acestea, niciunul dintre ei nu il poate acuza ca renunta usor la provocari. 

Nascut in 1972, fost jucator de baschet si profesor de economie, Sanchez s-a alaturat PSOE in 1993 si a fost primul politician din istoria Spaniei care a devenit premier dupa ce fostul sef al Executivului a pierdut portofoliul in urma unei motiuni de cenzura. 

Pentru a ramane la putere, Sanchez a trebuit sa aduca in 2019 la guvernare un partid anti-sistem, de extrema-stanga. Acum, el va trebui sa isi asigure o noua victorie. 

Actualul premier nu surprinde nici prin discursul public obisnuit si nici prin maiestria de a jonga cu replici in cadrul dezbaterilor publice, multi il considera de altfel depasit, insa are un talent - acela de a simti momentele propice pentru a actiona. Cu toate acestea, nu este capabil sa capitalizeze de pe urma acestor oportunitati, arata analistul politic Josep Ramoneda. 

"De ce nu reuseste sa castige increderea oamenilor? Sunt multi factori care il impiedica, printre care si tonul sau oarecum elitist. El este, daca imi permiteti, prea chipes pentru a fi prim-ministru. Cand merge, are aceasta atitudine infatuata", a explicat Ramoneda, potrivit euronews.com. 

Analistul mai spune ca premierul nu reuseste sa impuna aceeasi autoritate pe care au impus-o alti premieri spanioli.  

Cu toate acestea, Sanchez si-a dovedit constant capacitatea in elaborarea de politici publice, in negocierea acordurilor si in luarea unor decizii dificile.

Sanchez, un legiuitor hiperactiv, in ciuda faptului ca a condus un guvern minoritar  

Una dintre primele sale decizii in calitate de premier a fost indepartarea statuii dictatorului Francisco Franco dintr-un muzeu. 

Totodata, Sanchez a fost un premier asumat feminist - cabinetul sau a numarat mai multe femei decat barbati si nu s-a ferit sa le puna la conducerea unor domenii precum economia, mediul, energia si munca. 

Un vorbitor fluent de engleza, Sanchez a imbunatatit imaginea Spaniei la Bruxelles, intarindu-si relatiile cu presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, in ciuda apartenentei acesteia la conservatorii europeni. 

In timpul pandemiei de COVID-19, premierul a adoptat unele dintre cele mai restrictive masuri din Europa, dar si masuri de sprijin pentru a ajuta oamenii sa isi pastreze locurile de munca. Campania de vaccinare din Spania a facut din statul iberic un lider la nivel mondial in ceea ce priveste rata de vaccinare. 

Din perspectiva economica, premierul a reusit sa treaca bugete ambitioase si sa faca schimbari importante in domeniul muncii si al pensiilor.  

Totodata, a convins oficialii de la Bruxelles sa permita Spaniei si Portugaliei sa eludeze normele UE, in vederea reducerii inflatiei si a preturilor la energie. 

In mandatul sau, Spania s-a asigurat ca va primi 14o de miliarde de euro prin PNRR, planificand investitia unei mari parti din acesti bani in surse de energie verde.  

Totodata, economia Spaniei este in crestere si creeaza locuri de munca, in ciuda crizei internationale, generata de invazia Rusiei in Ucraina. 

Insa criticile care i se aduc acum au radacini mai vechi. In 2019, chiar daca Sanchez a castigat doua randuri de alegeri consecutive, tot a trebuit sa formeze o coalitie, pentru a intra la guvernare, asa ca s-a aliat cu partidul de extrema-stanga Uniti Putem (Unidas Podemos), chiar daca in timpul campaniei electorale a declarat ca "nu ar dormi bine" daca membrii ai formatiunii Uniti Putem ar prelua portofolii relevante in cabinetul sau.

Patru ani mai tarziu, o lege menita sa inaspreasca pedepsele pentru infractiuni sexuale s-a dovedit a fi dezastruoasa. Legislatia cu lacune ofera avocatilor scapari juridice pentru a obtine reducerea sentintelor deja pronuntate ale clientilor. Legislatia a fost sustinuta de Irene Montero, ministra pentru Egalitate, o politiciana a partidului extremist de stanga Podemos. A fost cea mai mare greseala facuta de guvernul sau. 

Ceea ce simpatizantii sai considera a fi unul dintre cele mai mari succese ale lui Sanchez a fost folosit si impotriva sa. Dupa ce a preluat mostenirea unei Catalonii agitate, dupa tentativa esuata de secesiune din 2017, Sanchez a redus tensiunile, a reluat dialogul cu separatistii si a gratiat noua dintre liderii lor incarcerati. 

Ulterior, a modificat legislatia privind razvratirea si utilizarea abuziva a fondurilor publice, aceasta fiind o evidenta incercare de a detensiona relatiile cu separatistii care se confrunta cu probleme juridice. 

Partidul Popular si multi dintre alegatorii nehotarati arata ca Sanchez i-a linistit pe separatistii din Catalonia si Tara Bascilor, pentru a obtine sprijinul lor in Parlament. Insa, in ciuda sprijinului separatistilor, pentru ca Sanchez sa castige, el trebuie sa aduca la urne un numar mare de oameni. 

Chiar daca viitorul sau politic este incert in acest punct, premierul Spaniei ramane optimist. Intrebat in repetate randuri despre ce va face daca va fi inlaturat de la Palatul Moncloa, Sanchez a dat de-a lungul campaniei acelasi raspuns: "Voi castiga aceste alegeri. Sunt convins ca le voi castiga".

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.