Presedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, le-a transmis un mesaj pe Twitter sustinatorilor sai dupa inchiderea sectiilor de vot, spunandu-le ca este timpul sa protejeze cu fermitate urnele de vot.  

„Votul s-a desfasurat in toata tara noastra intr-un mod democratic. Acum, ca intotdeauna, este timpul sa protejam cu fermitate urnele de vot. Continuati sa protejati vointa natiunii noastre pana cand rezultatele vor fi finalizate!” - a indemnat presedintele, fara a fi clar la ce se refera, in conditiile in care, potrivit previziunilor, votul este foarte strans si exista chiar posibilitatea ca liderul de la Ankara, aflat la putere de 20 de ani, sa piarda alegerile prezidentiale inca din primul tur in fata candidatului de opozitie Kemal Kilicdaroglu.

Sectiile de vot s-au inchis la ora locala (si a Romaniei) 17.00, iar primele prefigurari ale rezultatelor sunt asteptate la ora 21.00.

Recep Erdogan, in varsta de 69 de ani, care a votat la Istanbul, s-a intors duminica la Ankara, desi declarase ca va urmari rezultatul de la Istanbul, potrivit Reuters. "Ne rugam lui Dumnezeu pentru un viitor mai bun pentru tara noastra, pentru natiune si pentru democratia turca", a spus el in momentul votului.

Kemal Kilicdaroglu, in varsta de 74 de ani, a votat la Ankara si a iesit din sectia de vot in aplauzele multimii care il astepta. "Ofer cea mai sincera dragoste si respect tuturor cetatenilor mei care merg la urne si voteaza. Tuturor ne lipseste atat de mult democratia", a declarat el reporterilor.

Votul a fost monitorizat de o misiune a Organizatiei pentru Securitate si Cooperare in Europa, care a declarat ca va prezenta luni o declaratie preliminara cu privire la concluziile sale.