Partidul rapperului devenit primar al orașului Kathmandu, Balendra „Balen” Shah, este marele câștigător al duelul politic pe care l-a avut cu fostul prim-ministru KP Sharma Oli, și este preconizat să obțină un număr impresionant de mandate în Parlamentul Nepalului, arată ultimele rezultate parțiale ale alegerilor legislative publicate duminică, informează AFP, transmite hotnews.ro.

Datorită victoriei sale în fața șefului guvernului răsturnat în septembrie 2025 de insurecția tinerilor din Generația Z, „Balen”, în vârstă de 35 de ani, este acum marele favorit pentru a prelua frâiele țării.

Analiști politici și presa locală îl prezentau în timpul campaniei electorale ca fiind principalul candidat la funcția de prim-ministru, înlăturând elita politică tradițională a țării.

O parte din popularitatea lui Shah la nivel național se datorează muncii pe care a depus-o în calitate de primar al orașului Kathmandu, unde s-a concentrat pe îmbunătățirea infrastructurii urbane, cum ar fi gestionarea deșeurilor, și pe asigurarea furnizării de servicii precum asistența medicală.

El a demisionat din funcția publică pentru a candida la alegerile parlamentare.

Număr mare de mandate în Parlament

Partidul Rastriya Swatantra (RSP) al lui Balen este un nou partid de centru care a câștigat 117 din cele 165 de locuri din Camera Reprezentanților, alocate prin vot majoritar, și se afla în frunte în opt din cele 12 circumscripții electorale încă în curs de numărare, potrivit cifrelor comisiei electorale.

RSP se află, de asemenea, cu mult în fruntea voturilor exprimate pentru atribuirea celorlalte 110 de locuri alocate prin reprezentare proporțională.

Mult în urma sa, Partidul Congresului a obținut 17 locuri, iar partidul comunist al KP Sharma Oli, șapte.

Comisia electorală a indicat că rezultatele circumscripțiilor ar trebui să fie anunțate până luni, dar că repartizarea locurilor alocate proporțional ar putea dura până la o săptămână.

Observatorii Asian Network for Free Election s-au bucurat duminică „de desfășurarea calmă și ordonată a scrutinului, care reflectă angajamentul continuu al populației față de democrație, în ciuda instabilității recente”.

Duelul dintre KP Sharma Oli, în vârstă de 74 de ani, de patru ori prim-ministru de la sfârșitul războiului civil din 2006 și abolirea monarhiei doi ani mai târziu, și „Balen” a fost cel mai urmărit din întreaga campanie electorală.

„Ne-am săturat de vechile guverne”

Succesul răsunător al fostului primar din Kathmandu, care s-a impus ca purtător de cuvânt al aspirațiilor tinerilor care au stârnit revoluția din 2025, marchează apariția unei noi generații de lideri politici în Nepal.

„Ne-am săturat de vechile guverne și de vechii lor lideri”, a declarat pentru AFP Narendra K.C., un comerciant din Kathmandu în vârstă de 47 de ani. „Acum că tinerii au preluat controlul, sperăm că ne vor aduce lucruri bune”.

Shah nu a făcut nicio declarație publică de la anunțarea victoriei sale. Conform Reuters, el evită în mare măsură presa mainstream și alege să vorbească cu cetățenii direct, fie în aparițiile publice, fie pe rețelele de socializare.

Inițiată de o blocare a rețelelor de socializare, furia tinerilor manifestanți din 8 și 9 septembrie s-a transformat rapid într-o protest împotriva corupției elitelor și a șomajului, care obligă mulți nepalezi să emigreze pentru a găsi un loc de muncă.

Raport despre revoluția Gen Z

Conform unui bilanț oficial, revolta a făcut cel puțin 77 de morți, sute de răniți și a dus la distrugerea sau jefuirea a numeroase clădiri publice, printre care parlamentul din capitala Kathmandu, și magazine.

La conducerea unui guvern de tranziție de la demisia lui Oli, Sushila Karki a primit duminică raportul comisiei pe care a însărcinat-o să ancheteze insurecția din septembrie.

Potrivit unuia dintre membrii săi, Bigyan Raj Sharman, comisia a audiat peste 200 de martori, printre care și fostul premier, care a negat în permanență că ar fi ordonat poliției să deschidă focul asupra manifestanților din 8 septembrie. Concluziile raportului nu au fost făcute publice.