Australienii voteaza sambata pentru a-si alege parlamentul, un scrutin ce ar putea marca revenirea la putere a laburistilor dupa noua ani de guvern conservator, dar care se anunta strans, relateaza France Presse, preluata de Agerpres.
Sectiile de votare s-au deschis la 8.00, ora locala (01.00 in Romania), si se vor inchide la 18.00.
Aproximativ 17,2 milioane de alegatori aleg cele 151 de locuri din Camera Reprezentantilor pentru un mandat de trei ani. Patruzeci din cele 76 de locuri din Senat sunt de asemenea reinnoite pentru sase ani. Partidul sau coalitia care castiga majoritatea in camera inferioara va fi automat insarcinat cu formarea guvernului.
Liderul opozitiei laburiste, Anthony Albanese, favorit in sondaje pentru a deveni urmatorul prim-ministru, le-a cerut alegatorilor "sa-i dea o sansa".
„Dati acestei tari o sansa, avem proiecte", a spus Albanese, care l-a descris pe actualul prim-ministru conservator Scott Morrison drept „cel mai dezbinator pe care l-am vazut vreodata".
Morrison, aflat la putere din 2018 si care aspira la un nou mandat, pare sa fi redus avansul laburistilor in sondaje in ultimele zile, desi inca ramane in urma.
El si-a acuzat rivalul ca da dovada de „mandrie exagerata" sustinand ca este deja sigur ca va castiga.
Ultimele doua sondaje publicate inainte de alegeri, joi si vineri, le ofera laburistilor un avans de sase puncte, dar diferenta tinde sa se reduca.
Ambele tabere incearca sa atraga alegatorii care sunt ingrijorati de cresterea costului vietii, cu o inflatie anuala de 5,1% si salariile in urma in termeni reali.
Intr-o tara afectata de inundatii, incendii si seceta din ce in ce mai grava, laburistii promit sa faca mai mult pentru mediu.
Votul este obligatoriu in Australia si cei care se abtin risca o amenda de 20 de dolari australieni (13 euro).