Puterea de cumparare este subiectul esential pentru majoritatea alegatorilor francezi in perspectiva alegerilor prezidentiale din luna aprilie, indica un sondaj de opinie realizat de Ipsos, transmit marti DPA si Agerpres.
Astfel, 58% dintre francezi considera ca cel mai important subiect este puterea de cumparare, in timp ce 27% au mentionat sistemul de sanatate, iar 25% mediul.
Raspunsurile au inclus imigratia si pensiile (cate 24%), razboiul din Ucraina (23%) si inegalitatile sociale. Doar 8% din electoratul francez considera ca pandemia de COVID-19 este un motiv de ingrijorare, in timp ce somajul a fost raspunsul dat de 9%.
Potrivit aceleiasi anchete sociologice, la acest scrutin prezidential interesul alegatorilor este mai scazut decat in urma cu cinci ani, doar 75% dintre francezi afirmand ca sunt interesati, fata de 79% la alegerile din 2017.
Este de asteptat ca la primul tur al prezidentialelor franceze, din 10 aprilie, prezenta la vot sa fie inferioara celei de acum cinci ani, cand in aceeasi etapa a fost de 77% dintre cei cu drept de vot. Cea mai mica prezenta la urne, 72% dintre alegatori, s-a inregistrat in 2002.
Sondajul Ipsos indica faptul ca presedintele in exercitiu Emmanuel Macron ar obtine 28% din voturi, el fiind urmat la o distanta considerabila de Marine Le Pen (extrema dreapta) cu 17,5% si Jean-Luc Melenchon (extrema stanga) cu 14%. Pe pozitia a patra s-ar plasa Eric Zemmour (extrema dreapta) cu 11,5% din sufragii, urmat de Valerie Pecresse (10%), ecologistul Yannick Jadot (7%), comunistul Fabien Roussel (3,5%) si socialista Anne Hidalgo (2%).


