Votul pentru primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta a inceput deja pentru cetatenii francezi din unele teritorii de peste mari din Americi si Pacificul de Sud. In tara, urnele se deschid la ora opt (9.00 ora Romaniei). Primele rezultate si exit poll-urile vor fi date publicitatii dupa ora 21, ora Romaniei.
UPDATE 20:20. Emmanuel Macron si Marine Le Pen, la egalitate (surse)
Conform unui prim exit poll, Emmanuel Macron si Marine Le Pen sunt la egalitate, cu aproximativ 24% dintre voturi, informeaza, pe surse, jurnalistii de la La Libre.
Jean-Luc Melenchon ar fi pe locul trei, cu circa 19% dintre voturi. Valerie Pecresse si Eric Zemmour ar fi cotati cu aproximativ 8% dintre voturi.
UPDATE: Prezenta la vot de 65% la ora 17.00, cu 4,4 puncte procentuale mai mica decat in 2017
Prezenta la vot la primul tur al alegerilor prezidentiale din Franta a fost de 65%, la ora 17.00 (18.00, ora Romaniei), potrivit Le Figaro. Participarea este cu 4,4 puncte procentuale mai mica fata de scrutinul din 2017.
Conform datelor transmise de Ministerul de Interne francez, participarea la primul tur al alegerilor prezidentiale a crescut, la ora 17.00, la 65%. Prezenta este cu 4,4 puncte procentuale mai mica fata de 2017 (69,42%) si cu 5,6 puncte procentuale mai mica raportat la 2012 (70,59%).
Aceasta prezenta este, in schimb, cu 6,5 puncte procentuale mai mare decat in 2002, anul in care s-a inregistrat recordul absenteismului la un prim tur al alegerilor prezidentiale.
UPDATE: Prezenta mai scazuta la vot fata de alti ani
Prezenta la primul tur al alegerilor prezidentiale de duminica a fost de 25,48% la ora 12:00, mai scazuta decat in 2017 (28,54%) si 2012 (28,3%), potrivit cifrelor Ministerului de Interne. Prezenta la vot la ora 12.00 este insa cu 4% mai mare decat cea din 21 aprilie 2002 (21,39%), un an record pentru abtinere la primul tur al alegerilor prezidentiale.
UPDATE: Emmanuel Macron a votat
Emmanuel Macron, a votat, duminica, intr-o sectie de votare din Touquet. Principala sa contracandidata, Marine Le Pen, a votat mai devreme, potrivit Le Figaro.
Presedintele Frantei si candidatul la alegerile prezidentiale s-a prezentat la o sectie de votare din Le Touquet in jurul orei locale 12:30.
Prezenta la urne, la ora locala 12.00, era mai redusa decat la ultimul scrutin.
UPDATE: Sectiile de votare s-au deschis in Franta
Sectiile de votare s-au deschis in Franta, iar majoritatea vor ramane deschise pana la ora 20.00 (ora Romaniei), transmite Le Figaro. Alegatorii sunt asteptati la vot in toate localitatile.
Majoritatea sectiilor de votare se vor inchide la ora 19.00 (20.00 ora Romaniei), cu exceptia oraselor mari precum Paris, Marsilia, Bordeaux, Nantes, Toulouse sau Nisa, a caror inchidere este amanata pana la ora 20.00 (21 ora Romaniei). La orele locale 12:00 si 17:00 vor fi publicate cifrele de participare. In jurul orei locale 20.00 vor incepe sa fie publicate primele estimari ale institutelor de votare.
Aproximativ 48,7 milioane de persoane sunt eligibile pentru a vota in competitia prezidentiala de duminica, alegand dintr-un grup de 12 candidati care se lupta pentru a conduce a doua cea mai mare economie a Uniunii Europene si singura putere nucleara a blocului comunitar.
Actualul presedinte, Emmanuel Macron, ramane pe primul loc in preferintele alegatorilor, potrivit sondajelor. Dar avansul sau fata de lidera extremei drepte, Marine Le Pen, s-a redus simtitor, iar acum pare sa fi ajuns in marja de eroare. Macron si Marine Le Pen au cele mai mari sanse sa se califice in turul doi. Surprize, totusi putin probabile, pot veni de la alti trei candidati: Jean-Luc Melenchon, radical de stanga, Eric Zemmour, un editorialist tot din extrema dreapta, si Valerie Pecresse din fostul partid de guvernamant, RepublicaN.
Al doilea tur de scrutin pe 24 aprilie
Nu se asteapta ca presedintia sa fie decisa in acest weekend. Daca, asa cum este aproape sigur, niciunul dintre cei 12 candidati nu va obtine o majoritate absoluta, atunci cei doi candidati care obtin cele mai multe voturi se vor confrunta in al doilea tur de scrutin pe 24 aprilie.
Politicianul de stanga Jean-Luc Melenchon are, de asemenea, o sansa de a ajunge in turul doi, dupa ce a inregistrat recent procente considerabile in sondaje si se afla pe locul al treilea - desi inca la cateva puncte procentuale in spatele lui Macron si Le Pen. In Franta continentala, sectiile de votare se deschid duminica la ora 8.00 (06.00 GMT).
Primele rezultate si exit poll-urile vor fi date publicitatii dupa ora 21, ora Romaniei.


