Presedintele Donald Trump este dat invingator in Virginia de Vest, pe care a castigat-o si in 2016, potrivit Fox News si New York Times, relateaza AFP. In acelasi timp, Joe Biden e creditat cu o victorie in Virginia.

Aceasta victorie ii aduce lui Donald Trump cinci electori, in plus fata de cei 11 deja asigurati prin victoria in Indiana si 8 in statul Kentucky. Pentru castigarea alegerilor prezidentiale ii sunt necesari 270 de electori.

La randul sau, Joe Biden a fost dat invingator in statul Virginia, castigat in 2016 de democrata Hillary Clinton, de catre aceleasi media, Fox News si New York Times.

Aceasta victorie ii aduce lui Biden 13 noi electori, in plus fata de cei trei castigati in Vermont.

Sursa: Agerpres.ro