Opozantul Aleksei Navalnii, 44 de ani, a carui stare de sanatate provoaca ingrijorari unor apropiati, a depus o plangere in care acuza gardieni de faptul ca-l priveaza de somn, relateaza AFP, citata de News.ro.
Gardienii ”ma priveaza de somn. Este vorba, in realitate, de o recurgere la tortura prin privare de somn”, denunta el.
Navalnii precizeaza ca este trezit ”de opt ori pe noapte” de catre angajati ai coloniei penitenciare din Pokrov, la 100 de kilometri de Moscova, unde ispaseste o pedeapsa de doi ani si jumatate de inchisoare, intr-un dosar de frauda din 2014 pe care-l deunta drept motivat politic.
Avocata Olga Miahialova, cea care il reprezinta pe opozant, a subliniat recent ca Aleksei Navalnii sufera de ”dureri puternice” si a afirmat ca se teme ”pentru viata si sanatatea” clientului sau.
Miercuri, ea anunta ca activistul anticoruptie se plangea de curand de ”dureri puternice la spate” si de faptul ca a inceput sa nu-si mai simta picioarele, dar ca i s-a prescris ibuprofen, un antiinflamator obisnuit.


