Alexandr Lukasenko nu va demisiona sub presiunea opozitiei, dar nu exclude alegeri prezidentiale anticipate. Intr-un interviu acordat jurnalistilor rusi, liderul de la Minsk a declarat ca daca regimul sau cade, Rusia va urma si a acuzat occidentul ca sustine protestele impotriva realegerii sale. Lukasenko recunoaste ca, probabil, a stat la putere un pic prea mult, insa crede ca este singura persoana capabila sa protejeze acum tara.
Alexandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUS: ”Daca eu as avea acum in buzunar cateva miliarde, poate as fi procedat ca Porosenko. Nu prea cred, dar ma gandesc asa uneori. Eu nu am aceste miliarde, de aceea nu ma tem. La un moment dat am sa plec, dar nu am sa le permit sa distruga tot ce am creat impreuna cu oamenii, cu generatiile de pana acum.”
In interviul acordat mai multor jurnalisti rusi, Alexandr Lukasenko a declarat ca, fara el, tot sistemul se va surpa, va urma intregul Belarus, iar apoi si Rusia.
”Stiti la ce concluzie am ajuns cu establishment-ul si autoritatile ruse? Daca Belarusul cade, urmatoarea va fi Rusia.”
In legatura cu arestarea reprezentantei opozitiei, Maria Kolesnikova, Lukasenko a declarat ca aceasta a fost aruncata dintr-o masina de catre alti doi opozanti, in timp ce fugeau in Ucraina.
Alexandr LUKASENKO, PRESEDINTELE BELARUS: ”In masina lor, ei au accelerat si au aruncat-o din masina. In mers. Erau doar ei trei. Granicerii nostri, desigur, au retinut-o asa cum trebuie, dar ceilalti au trecut postul de control al Ucrainei.”
Ucraina a dezmintit aceasta versiune si a anuntat ca Maria Kolesnikova s-a opus expulzarii sale cu forta din Belarus si ca, din cauza ca nu a putut sa fie izgonita din tara, ea a fost arestata. Cei doi colegi ai acesteia, Anton Rodnenkov si Ivan Ktavtov, au confirmat, intr-o conferinta de presa la Kiev, ca la granita Kolesnikova si-a rupt pasaportul.
Anton RODNENKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL CONSILIULUI DE COORDONARE AL OPOZITIEI, BELARUS: ”Ea a fost impinsa cu forta pe bancheta din spate a masinii, unde era conectat regimul care nu permite ca usile sa fie deschise din interior. Au impins-o si au inchis usile. Ea nu putea sa iasa, striga ca nu va merge nicaieri. Imediat ce s-a trezit in masina si si-a vazut pasaportul, ea l-a rupt in bucatele.”
Maria Kolesnikova ar fi reusit sa iasa din masina pe geam si a fugit in directia granitei belaruse, unde a si fost retinuta. Ieri, la Minsk, sute de oameni au participat la un mars de sustinere a acesteia.
Marsul a fost inabusit de mascati imbracati in uniforme de militar, fara semne distinctive, iar mai multi manifestanti au fost urcati in dubite fara numere de inmatriculare.
Retineri au avut loc si seara tarziu, de catre trupele OMON.
Astazi Statele Unite si-au exprimat ingrijorarea in legatura cu soarta Mariei Kolesnikova si nu exclud impunerea unor noi sanctiuni impotriva Republicii Belarus. Seful diplomatiei europene cere eliberarea imediata a opozantilor politici arestati in Belarus si a reamintit ca UE va impune sanctiuni persoanelor responsabile de represiunea din tara.

