Alexandr Lukasenko sustine ca a actionat legal deturnand avionul RyanAir, in urma unei alerte cu bomba. Presedintele belarus neaga ca scopul era de a-l retine pe Roman Protasevici, dar il numeste pe jurnalist un terorist si sustine ca acesta planuia o rebeliune sangeroasa in tara sa. 

Alexandr LUKASENKO, PRESEDINTELE REPUBLICII BELARUS:”Conform obligatiilor mele eu trebuia sa apar oamenii. Eu m-am gandit la securitatea tarii. Si intelegeti un lucru simplu. Daca avionul ar fi fost minat si daca ar fi existat dorinta teroristilor de a-l arunca in aer, nu cred ca am fi putut ajuta. Eu nu am putut admite ca avionul sa cada pe capul oamenilor nostri. De aceea nu trebuie sa imi reprosati. Am actionat legal, aparandu-mi oamenii si asa va fi in continuare.” 

Intr-un discurs pe care l-a sustinut in fara unor alesi si a unor oficiali de rang inalt ai regimului, Alexandr Lukasenko a spus ca informatia privind alerta cu bomba la bordul avionului a venit din Elvetia si a fost transmisa in acelasi timp si aeroporturilor din Atena si Vilnius. Lukasenko spune ca pilotii sunt cei care au decis sa aterizeze de urgenta la Minsk, desi compania RyanAir sustine ca aeronava a fost fortata sa ia o asemenea decizie. 

Alexandr LUKASENKO, PRESEDINTELE REPUBLICII BELARUS:“In spatiul nostru aerian erau in pericol 123 de pasageri din diferite tari si 6 membri ai echipajului. Pe traiectoria zborului se afla Centrala Nucleara din Belarus. In apropierea acesteia a si avut loc deturnarea avionului. Dar daca? Noua ne este putin Cernobalul? La ordinul meu toate sistemele de aparare ale Centralei Nucleare, inclusiv cele anti-aeriene, au fost plasate in regim de alerta maxima.”

Tot la ordinul lui Lukasenko un avion de vanatoare Mig-29 a insotit aeronava Ryanair pana pe aeroportul din Minsk. Dar la sosire, nu au fost gasita nicio bomba insa a fost arestat jurnalistul Roman Protasevici si iubita sa, iar mai multe voci spun ca acesta a fost de fapt motivul real al deturnarii. Lukasenko a denuntat valul de reactii internationale care a urmat dupa acest incident, pomenind despre incalcarea unor linii rosii, despre care anterior a vorbit si Vladimir Putin.

Alexandr LUKASENKO, PRESEDINTELE REPUBLICII BELARUS:”Adversarii nostri din strainatate si din interiorul tarii si-au schimbat metodele pentru a ne ataca statul. Ei au incalcat o multime de linii rosii, au depasit limitele, intelegerea si morala umana. Acesta nu mai este un razboi informational, ci este un razboi hibrid modern. Trebuie de facut tot posibilul ca sa nu devina unul fierbinte.” 

Pe jurnalistul din opozitie Roman Protasevici, arestat in urma deturnarii zborului Ryanair pe ruta Atena-Vilnius, Lukasenko l-a catalogat drept un ”terorist”, care planuia organizarea unei ”rebeliuni sangeroase” la Minsk. Opozitia din Belarus a anuntat astazi ca pregateste o noua faza de proteste antiguvernamentale. 

"-Trebuie sa fim gata sa actionam, fereastra posibilitatilor este deschisa. 

-Nu avem de ce astepta, trebuie sa punem capat terorii odata pentru totdeauna".

Vara trecuta, dupa ce Alexandr Lukasenko si-a declarat victoria intr-o runda de alegeri prezidentiale, despre care opozitia a spus ca au fost trucate, au izbucnit proteste in masa, insa acestea au pierdut din impuls din cauza reprimarii extinse a regimului de la Minsk.