Alexei Navalnii ar putea fi condamnat la inchisoare cu executare, pentru ca nu a respectat o sentinta cu suspendare. Procuratura a anuntat astazi ca sustine cererea Administratiei penitenciarelor de a schimba pedeapsa. Sustinatorii opozantului rus lui au iesit ieri din nou in strada pentru a cere eliberarea acestuia. Peste 5 mii de persoane au fost arestate, un record in istoria moderna a Rusiei.
Andrei IVANOV, REPREZENTANTUL PROCURATURII GENERALE A FEDERATIEI RUSE: ”In perioada 1 ianuarie-17 august Navalnii a incalcat obligatia de a se prezenta la organele de control, dar de pe 24 septembrie dupa externarea din clinica Charite, in general, s-a eschivat de la respectarea legii si nu s-a prezentat la organele de control in perioada octombrie–decembrie 2020.”
Navalnii se afla in arest preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de incalcarea conditiilor unei condamnari la 3 ani si jumatate de detentie cu suspendare, dictata in 2014. Potrivit avocatei sale, opozantul risca ″in jur de 2 ani si jumatate″ de inchisoare. Ieri a avut loc o a doua zi de proteste pentru eliberarea lui Alexei Navalnii.
Potrivit unui ONG specializat in monitorizarea manifestatiilor, cel putin peste 5.200 de persoane au fost arestate in 88 de orase, dar in principal la Moscova si Sankt Petersburg.
Sotia lui Aleksei Navalniii, Iulia, a fost arestata de politie si a fost eliberata cateva ore mai tarziu. Uniunea Europeana, Statele Unite si Canada au condamnat o folosire ”disproportionata” a fortei de catre politie.
”Deodata au inceput sa ne bata cu batele. Ne-au lovit in spate. Noi mergeam linistiti cu mainile in jos si vineau si ne loveau. Eu nu am inteles de ce m-au lovit.”
Kremlinul spune ca protestele pro-Navalnii au fost facute de „huligani si provocatori” si justifica actiunile politiei.
Dmitrii PESKOV, PURTATORUL DE CUVANT AL KREMLINULUI: ”Au fost foarte multi provocatori si huligani, care au demonstrat un comportament agresiv fata de fortele de ordine, ceea ce este inacceptabil. Nu poate exista niciun dialog cu huligani si provocatori.”
Fostul premier, Dimitrii Medvedev l-a acuzat pe Navalnii ca a scos oamenii in strada in pandemie.
Dmitrii MEDVEDEV, VICEPRESEDINTELE CONSILIULUI RUS DE SECURITATE: „Ce cred eu despre Navalnii sau despre cetateanul Navalnii, o sa va spun. Consider ca e un escroc politic, care, prin metode aventuroase, incearca sa ajunga la putere pentru a-si atinge obiectivele politice.”
Aleksei Navalnii, un activist anticoruptie, a revenit in Rusia pe 17 ianuarie, dupa cinci luni de convalescenta in Germania, in urma unei presupuse otraviri cu un agent neurotoxic de tip noviciok, o tentativa de asasinat de care il acuza pe Vladimir Putin si FSB-ul.

