Ambasada Rusiei in Siria a fost lovita de doua obuze in aceasta dimineata. Atacul s-a produs in momentul in care incepea o manifestatie de multumire Rusiei, pentru faptul ca sprijina militar regimul presedintelui Bashar al-Asaad. Autoritatile siriene au anuntat ca Statul islamic ar fi comis atacul, iar Moscova deocamdata nu a facut niciun comentariu.
In fata Ambasadei Rusiei la Damasc se aflau astazi dimineata 300 de persoane care s-au adunat sa multumeasca Moscovei pentru sprijinul aerian acordat in ultimele 2 saptamani. Oamenii tineau drapele rusesti si fotografii cu presedintele rus. Atunci asupra cladirii au fost lansate doua obuze. Din fericire, nimeni nu a avut de suferit, iar autoritatile siriene au anuntat ca autorii atacului ar fi fost teroristii islamisti. Anterior, Ambasada Rusiei a fost atacata de tiruri cu mortiere. Tot astazi, Comandamentul Fortelor americane din Orientul Mijlociu a anuntat ca Statele Unite au parasutat in Siria 50 de tone de armament usor si grenade destinate grupurilor insurgente, pentru a sustine opozitia presedintelui Bashar al-Asaad. Asta a trezit nemultumirea presedintelui rus.
Vladimir PUTIN, PRESEDINTE RUSIA: “Daca pur si simplu se parasuteaza undeva arme si munitie, exista vreo garantie ca acestea nu vor nimeri în mâinile teroristilor?”
Siria se confrunta cu un conflict militar dintre serviciile subordonate presedintelui Bashar al-Assad, fortele opozitiei si fortele teroriste. Pana acum ar fi murit peste 250 de mii de oameni.

