Ambasadoarea SUA in Rusia, Lynn Tracy, l-a vizitat luni pe corespondentul The Wall Street Journal Evan Gershkovich, detinut pentru presupus spionaj in inchisoarea Lefantovo din capitala rusa, a anuntat ambasada americana, transmit EFE si AFP, potrivit digi24.ro.
„Astazi l-am vizitat pe Evan Gershkovich in inchisoarea Lefortovo, fiind prima data cand ni s-a permis accesul la el de la detentia sa ilegala, in urma cu mai bine de doua saptamani”, a declarat Tracy intr-un mesaj postat pe contul de Twitter al ambasadei SUA.
Diplomata a adaugat ca reporterul se simte bine si „ramane puternic” si a cerut din nou „eliberarea sa imediata”.
Rusia a recunoscut saptamana trecuta ca nu a acordat inca diplomatilor americani de la Moscova permisiunea de a-l vizita pe Gershkovich in inchisoare, precizand ca cererea este in curs de examinare.
Serviciul Federal de Securitate (FSB, fostul KGB) l-a acuzat in mod oficial pe jurnalistul american de spionaj la 7 aprilie.
Avocatii reporterului au facut apel la decizia de detentie preventiva, audierea urmand sa aiba loc marti.
Zeci de jurnalisti rusi independenti au scris o scrisoare in care cer eliberarea sa si califica drept gratuita acuzatia de spionaj in temeiul articolului 276 din codul penal, o acuzatie care poate fi pedepsita cu pana la 20 de ani de inchisoare.
Atat Casa Alba, cat si The Wall Street Journal au negat acuzatiile fortelor de securitate ruse la adresa jurnalistului si au cerut eliberarea imediata a acestuia.
Evan Gershkovich, corespondent la Moscova al Wall Street Journal, care a lucrat si pentru AFP, a fost arestat de serviciile de securitate ruse la 30 martie in timp ce realiza un reportaj in Ekaterinburg, in Urali.
Autoritatile l-au acuzat, printre altele, ca a adunat informatii despre industria de aparare. Intregul caz este clasificat. Arestarea de catre Rusia a unui jurnalist strain sub acuzatii atat de grave este o premiera din epoca sovietica, scrie AFP, citata de Agerpres.
Multi observatori cred ca acesta ar putea fi folosit de Moscova in cadrul unui posibil viitor schimb de prizonieri cu Washingtonul.
Data inceperii procesului lui Gershkovich nu a fost inca anuntata.


