Ambasadorul UE in Sudan a fost atacat in casa sa din Khartoum, in timp ce luptele continua in tara cuprinsa de violente dupa o lovitura militara, relateaza BBC, potrivit digi24.ro

Anuntul a fost facut de inaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell. Acesta nu a dat alte detalii despre atac si nici nu a precizat daca ambasadorul a fost sau nu ranit. 

„Securitatea locatiilor diplomatice si a personalului diplomatic este o responsabilitate principala a autoritatilor sudaneze si o obligatie conform dreptului international”, a spus el. 

Ambasadorul UE in Sudan este Aidan O'Hara, un diplomat irlandez. 

Violentele din Sudan au escaladat, in conditiile in care factiunile rivale au respins apelurile de incetare a focului. 

Cel putin 97 de civili au fost ucisi in luptele dintre armata Sudanului si gruparea paramilitara RSF si peste 350 au fost raniti. Organizatia Mondiala a Sanatatii a atras atentia ca exista o criza de sange si echipamente pentru transfuzie in spitalele din capitala tarii. 

Luptele dintre armata sudaneza, condusa de Abdel Fattah al-Burhan, care este si liderul de-facto al tarii si gruparea paramilitara RSF, condusa de Mohamed Hamdan Dagalo, zis Hemedti, au inceput sambata dimineata in capitala Khartoum si s-au extins in mai multe orase. 

Imaginile din satelit arata daunele aduse deja infrastructurii din Khartoum de atacurile aeriene. Podul Kobar a fost in flacari dupa un bombardament. De asemenea, au fost vazuti nori de fum uriasi care se ridica de pe aeroportul international din Khartoum.