O ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Iași, trimisă în misiune în satul Stânca, comuna Victoria, pentru a prelua o femeie de 34 de ani care tocmai născuse, a derapat la ieșirea din localitate din cauza zăpezii de pe carosabil și nu și-a mai putut continua deplasarea, transmite digi24.ro.
Potrivit Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi, voluntari din cadrul primăriei au intervenit pentru a proteja viața și sănătatea mamei, care adusese pe lume o fetiță, scrie Agerpres.
„Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit forțele voluntare din cadrul primăriei, care au asigurat sprijinul necesar în teren. Totodată, la locul evenimentului a fost direcționată o altă ambulanță, care a preluat pacienta și fetița abia născută. Ambele au fost transportate la spital, în afara oricărui pericol”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iași, Georgică Onofreiasa.
La rândul său, coordonatorul SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a precizat că, după ce echipajul SAJ a rămas blocat din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în sprijin a fost trimis un echipaj ATPVM.
„Și acesta a întâmpinat dificultăți din cauza condițiilor meteo. Femeia a născut la domiciliu. În sprijinul celor două echipaje a fost trimisă o mașină 4x4 de la pompieri, Duster, care ulterior a preluat echipajul medical împreună cu femeia și nou-născutul. Au fost dirijați la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza Vodă Iaşi. Sunt stabili, sperăm cu evoluție favorabilă”, a declarat dr. Diana Cimpoeșu.
Totodată, IGSU din România a intervenit pentru preluarea unui pacient din localitatea Rușețu. Din cauza zăpezii și a viscolului, intervenția s-a realizat cu autosenilată UTV.
Pacientul a fost preluat în condiții de siguranță și predat echipajului Serviciul de Ambulanță Județean pentru transport la spital, în vederea acordării tratamentului de specialitate.
