Autoritatea italiană pentru concurență (ACGM) a anunțat luni că a amendat compania americană de tehnologie Apple cu 98 de milioane de euro pentru un presupus abuz de poziție dominantă pe piața aplicațiilor mobile, transmite AFP, scrie hotnews.ro.
ACGM acuză Apple că a încălcat reglementările privind confidențialitatea aplicabile dezvoltatorilor terți pe o piață pe care „deține o poziție super-dominantă prin intermediul App Store”.
Organismul spune că investigația sa a reliefat „natura restrictivă” a „regulilor de confidențialitate impuse de Apple… dezvoltatorilor terți de aplicații distribuite prin App Store”.
Regulile App Tracking Transparency (ATT) ale Apple „sunt impuse unilateral și dăunează intereselor partenerilor comerciali ai Apple”, se arată în comunicatul ACGM.
Apple a fost amendată și în Franța
Tot în acest an, autoritățile franceze au anunțat o amendă de 150 de milioane de euro pentru Apple din cauza problemelor legate de funcția de confidențialitate privind urmărirea activității pe diferite aplicații.
Anchete similare împotriva ATT, pe care Apple o promovează drept măsură de protecție a confidențialității, au fost deschise și în alte țări din Europa.
Funcția, introdusă de Apple în 2021, le impune aplicațiilor să obțină consimțământul utilizatorului printr-o fereastră de tip pop-up înainte de a le urmări activitatea în alte aplicații și site-uri web. Dacă utilizatorul refuză, aplicația pierde accesul la informații despre utilizatorul respectiv care permit direcționarea reclamelor.
Criticii acuză Apple că folosește sistemul pentru a-și promova propriile servicii de publicitate, restricționând în același timp concurența.

