Începând de marți, americanii pot alege semnul „X” în rubrica de gen din pașaport, anunță Departamentul de Stat, care precizează că „nu este necesar ca genul pe care îl selectați să corespundă cu cel de pe documentele justificative, cum ar fi certificatul de naștere, pașaportul anterior sau actul național de identitate”.
„Puteți selecta bărbat (M), femeie (F), nespecificat sau o altă identitate de gen (X) ca marcaj de gen dacă solicitați un pașaport american”, mai transmite Departamentul de Stat.
„Departamentul de Stat este angajat să promoveze libertatea, demnitatea și egalitatea tuturor oamenilor”, a transmis Rena Bitter, Secretar de Stat adjunct pentru Afaceri Consulare.


