Imediat dupa invazia rusa din Ucraina Beijingul s-a plasat in expectativa. Vreme de saptamani dupa patrunderea trupelor ruse in Ucraina comunicarea Chinei a fost formalista si confuza, in conditiile in care diplomatii, propagandistii si insisi purtatorii de cuvant ai Ministerului de Externe incercau sa ghiceasca ce opinie avea presedintele Xi Jinping cu privire la conflict. Parteneriatul „fara limite” al lui Xi cu presedintele rus Vladimir Putin devenea tot mai costisitor in materie de reputatie, potrivit unei analize a Foreign Affairs, citat de Rador.
La aproape sase luni de la izbucnirea razboiului, al carui final inca nu se intrevede, Beijingul si-a formulat in mare o pozitie. Primele lui temeri, cum ca razboiul va provoca o crestere semnificativa a cheltuielilor militare europene, nu s-au mai materializat.
Desi China ar prefera ca razboiul sa se incheie cu o victorie clara a Rusiei, a doua optiune ar fi ca SUA si Europa sa-si epuizeze stocurile de echipamente militare din cauza ajutorului acordat Ucrainei.
Intre timp, cresterea preturilor energiei si a inflatiei submineaza fermitatea guvernelor europene in privinta sanctiunilor, semnalandu-i Beijingului o potentiala erodare a unitatii transatlantice.
Si chiar daca in democratiile avansate imaginea Chinei s-a deteriorat evident la nivelul opiniei publice, in tot „Sudul global” Beijingul continua sa se bucure de o mare receptivitate in privinta asistentei sale de dezvoltare si a comunicarii diplomatice.
Concomitent, Beijingul a conchis ca, indiferent de deznodamantul razboiului, propriul sau mediu extern a devenit mai periculos. Analistii chinezi vad o schisma tot mai profunda intre democratiile vestice si diverse tari non-democratice, inclusiv China si Rusia.
China se teme ca SUA ar putea exploata acesta falie tot mai larga pentru a construi coalitii economice, tehnologice si de securitate care sa o ingradeasca.
Ea considera ca SUA si Taiwanul creeaza deliberat tensiuni in regiune prin realizarea unei legaturi directe intre invadarea Ucrainei si siguranta si securitatea Taiwanului. China se teme totodata ca sprijinul international tot mai puternic pentru Taiwan ii va obstructiona planurile de „reunificare”.
Perceptia acestor interferente occidentale a plasat Beijingul din nou in ofensiva. Pe viitor, politica externa chineza va fi definita de o afirmare mai belicoasa a intereselor proprii si de explorarea unor noi rute catre puterea globala, unele care sa evite caile de acces controlate de Occident.
De catre cine iti e spusa povestea
Reorientarea Beijingului dupa invazie e vizibila in mai multe domenii. La cel mai inalt nivel se situeaza anuntarea unei noi strategii denumite „Initiativa de Securitate Globala” (GSI). Desi in stadiul incipient, GSI consolideaza mai multe aspecte ale conceptului de „ordine globala” al Beijingului, aflat inca in curs de dezvoltare.
Mai important, ea semnaleaza tentativa lui Xi de a submina increderea internationala in SUA in calitate de furnizor de stabilitate regionala si globala si de a crea o platforma in jurul careia China sa-si poata justifica dezvoltarea unor parteneriate proprii. GSI serveste de asemenea la contracararea acuzatiilor de agresivitate si revizionism la adresa Chinei, percepute de ea drept false.
Xi a prezentat in premiera GSI la o videoconferinta din aprilie. Strict vorbind, discursul lui Xi n-a prea venit cu noutati. Dar prin anuntarea GSI Xi incearca sa smulga controlul retoricii privind securitatea globala din mainile Americii si aliatilor ei din Europa si Indo-Pacific si sa descurajeze tarile sa adere la blocuri ori coalitii militare conduse de SUA.
Prin GSI, Xi aseaza pe masa o alternativa care concureaza cu modul in care afirma SUA ca ar trebui sa arate ordinea mondiala dupa razboiul din Ucraina. Nucleul mesajului transmis de Beijing este ca China e o forta a stabilitatii si predictibilitatii, in antiteza cu o America tot mai volatila si impredictibila.
La fel de important, China continua sa se recomande drept un inovator si lider demn de secolul 21 in materie de guvernare globala. Dupa anuntarea GSI aceasta a fost pomenita cu consecventa in fiecare sumar al intalnirilor diplomatice bilaterale si multilaterale pe care China le-a avut in Asia de Sud-Est, Africa si America Latina, semn ca Beijingul preseaza pentru normalizarea noii sale initiative, astfel incat sa devina un element consacrat al guvernarii globale.
Chiar daca GSI nu va prinde prea bine la Tokyo, Canberra ori Bruxelles, va gasi intelegere la Jakarta, Islamabad si Montevideo, unde este evidenta frustrarea provocata de ordinea condusa de SUA.
Discursul lui Xi din aprilie a confirmat de asemenea ca alinierea strategica dintre China si Rusia persista, in ciuda razboiului dezastruos al lui Putin din Ucraina.
In special trebuie remarcata includerea de catre Xi a sintagmei „securitate indivizibila”, care dateaza de la inceputul anilor '70, in contextul negocierilor dintre URSS si Vest in cadrul „Procesului de la Helsinki”, dar care sub Putin a ajuns sa fie o prescurtare pentru argumentul Rusiei cum ca expansiunea NATO i-ar ameninta direct securitatea.
Beijingul a declarat cat se poate de limpede ca vede o legatura directa intre extinderea NATO in Europa si coalitia de securitate tot mai ampla dezvoltata de SUA in Indo-Pacific. Dupa cum declara in mai Le Yucheng, pe atunci inalt responsabil in ministerul chinez de externe:
„De destul de multa vreme SUA isi tot arata muschii la poarta Chinei, creand grupuri exclusive contra Chinei si inflamand chestiunea Taiwanului pentru a testa linia rosie a Chinei”.
Si tot el: „Daca aceasta nu este o versiune din Asia-Pacific a expansiunii NATO catre est, atunci ce este?” Aceasta corelatie intre mediul de securitate al Rusiei si cel a Chinei a constituit totodata elementul central al declaratiei comune lansate de Xi si Putin pe 4 februarie.
Prieteni mai multi si mai apropiati
De asemenea, in cadrul reorientarii sale post-invazie, China isi consolideaza rapid parteneriatele cu tari din afara taberei occidentale - ceea ce inseamna mai tot „Sudul global”. China cauta de multa vreme sa-si aprofundeze parteneriatele externe, dar a constientizat acum ca unele tari, cum ar fi democratiile europene, n-o vor sustine niciodata daca sunt fortate sa aleaga.
Referindu-se la Ucraina, Le deplangea in martie faptul ca „unele tari mari le fac promisiuni goale tarilor mici, transforma tarile mici in pionul lor, ba chiar le si folosesc pentru a lupta razboaie prin interpusi”. Beijingul nu vrea sa aiba aceeasi soarta daca s-ar afla intr-un conflict cu Taiwanul sau cu vreun vecin.
Cercetatorul chinez Yuan Zheng a explicat ca Beijingul crede „ca un potential razboi prin interpusi in vecinatatea Chinei este lucrul la care se asteapta unii indivizi si grupuri belicoase din SUA”.
Chiar daca conducatorii Chinei inca mai sunt increzatori in sistemul politic al tarii lor si in cresterea puterii lui economice si militare, ei sunt constienti totusi de dependenta lui de marfurile si resursele externe care-i alimenteaza dezvoltarea si consolidarea militara.
In consecinta, Beijingul se grabeste sa-si aprofundeze si sa-si largeasca parteneriatele pentru a-si mari imunitatea la eventuale sanctiuni schiloditoare si pentru a nu ramane izolat in vremuri grele.
Aici vedem consolidarea relatiilor bilaterale cu Arabia Saudita si Venezuela. In august Venezuela va gazdui un concurs de lunetisti ca parte a unui exercitiu militar organizat de Rusia in emisfera vestica, la care vor participa probabil China, Rusia, Iranul si alte 10 tari, intr-o demonstratie de forta anti-SUA.
China vrea totodata sa cimenteze blocuri exclusive de tari care s-o sprijine - sau macar sa nu sustina SUA. In acest sens, principalul efort este cel de a intari si extinde BRICS - Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud - ca pe un bloc al tarilor in curs de dezvoltare aflat in competitie cu Quad [Quadrilateral Security Dialogue - n.trad.], G7 si G20.
Ministrul chinez de externe Wang Yi a organizat in mai o conferinta cu omologii sai din BRICS, dar si cu alti noua invitati, printre care Arabia Saudita si Emiratele Arabe Unite. Luna urmatoare, in calitate de gazda a unei reuniuni BRICS la nivel inalt, Xi a pledat pentru extinderea grupului si pentru noi initiative de cooperare in domeniile economiei digitale, comertului, investitiilor si lanturilor de aprovizionare.
Xi a facut de asemenea gestul fara precedent de a invita 13 sefi de stat la un dialog cu BRICS privind dezvoltarea globala, printre care presedintele iranian Ibrahim Raisi si premierul cambodgian Hun Sen. N-a durat mult si Argentina si Iran au depus cerere de aderare la BRICS, iar Egipt, Arabia Saudita si Turcia s-au declarat interesate sa adere si ele.
Moscova a mers chiar atat de departe incat a propus in iulie ca BRICS sa „creeze o noua valuta de rezerva mondiala, care sa le serveasca mai bine interesele economice”.
Pe langa BRICS, China vrea sa transforme si Organizatia de Cooperare de la Shanghai (SCO), care include Rusia, intr-un bloc puternic cu relatii politice, economice si militare stranse, prin care poate exercita influenta. China insista de mult timp pentru aprofundarea cooperarii economice in SCO si a propus un acord de liber schimb si infiintarea unei banci SCO.
Desi anul trecut aceste propuneri n-au prins deloc, anul acesta in mai SCO a discutat necesitatea unor interactiuni mai stranse intre membri, mai ales in materie de securitate internationala si cooperare economica. Si cum Iranul va adera anul acesta la SCO, posibil si Belarus ulterior, organizatia va deveni mai activa pe plan mondial.
De fapt Teheranul a propus in iunie ca SCO sa adopte o moneda unica si a declarat ca spera ca organizatia sa devina un „concert de mari puteri non-occidentale”.
Va fi tot mai important de observat, in cadrul ambelor blocuri si nu numai, cat de mult vor reusi sa-si aprofundeze relatiile China, Rusia si Iranul si cate alte sate vor reusi sa atraga dintre cele nemultumite de conducerea americana.
Similar, masura in care China isi poate exploata relatiile stranse cu Pakistan si Arabia Saudita pentru a-si crea sustinere in randul tarilor musulmane, inclusiv din partea Organizatiei Cooperarii Islamice si a Consiliului de Cooperare al Golfului, este o alta variabila care influenteaza sprijinul acordat Chinei de tarile in curs de dezvoltare.
Sustinerea retoricii prin forta
O ultima componenta a revizuirii politicii externe chineze priveste forta militara. Beijingul crede ca Occidentul e incapabil a intelege sau a privi favorabil ingrijorarile de securitate ale Rusiei, pe care el le considera legitime.
Iar China nu are nici un motiv de a crede ca SUA si aliatii lor ii vor trata diferit propriile ingrijorari. Si, cum diplomatia e ineficienta, China ar putea fi nevoita sa recurga la forta pentru a-si demonstra fermitatea.
Mai cu seama valabil in privinta Taiwanului, iar Beijingul este acum mai nelinistit decat oricand in privinta intentiilor SUA fata de insula si din cauza perceperii unor provocari tot mai mari din partea lor. Ceea ce a dus la discutii intre analistii chinezi de politica externa referitor la iminenta unei noi crize in Stramtoarea Taiwanului si la cum ar trebui China sa se pregateasca pentru ea.
Yang Jiechi, un inalt diplomat chinez, a declarat ca tara sa va „actiona ferm” - inclusiv militar - pentru a-si apara interesele.
Concomitent, armata chineza si-a intetit exercitiile in apropierea Taiwanului cu scopul de a descuraja o potentiala interventie a unui tert. Aceasta dinamica explica probabil de ce Beijingul lanseaza avertismente neobisnuit de dure in privinta vizitei pe care intentioneaza sa o faca in Taiwan Nancy Pelosi, presedinta Camerei Reprezentantilor a SUA, afirmand ca o asemenea vizita ar „avea un impact negativ grav asupra fundatiei politice a relatiilor sino-americane”.
Ar fi o greseala sa se ignore avertismentele Chinei - dar si amenintarile ei militare - pentru simplul motiv ca cele anterioare nu s-au materializat. Desi perspectiva invadarii Taiwanului ramane indepartata, Beijingul are numeroase mijloace de a escalada in afara de cel militar, inclusiv violarea spatiului aerian al insulei.
Si daca Beijingul ar trece la masuri mai drastice din cauza frustrarii provocate de comportamentul recent al SUA, lucrurile ar putea degenera usor intr-o criza in toata regula.
Depinde de Xi
Vor da roade ultimele eforturi ale Chinei de a inclina balanta initiativei si puterii in favoarea sa? Ramane de vazut daca GSI va schimba fundamental ordinea internationala sau daca va deveni macar un pilon principal al abordarii Chinei in privinta guvernarii globale.
China a mai incercat si a esuat sa preia initiativa in dezbaterea privind securitatea globala, cum a fost cazul Noului Concept de Securitate din 1996, o strategie prin care incerca sa aiba mai multe interactiuni economice si diplomatice. Dar, evident, la acea data China avea mult mai putina influenta economica si diplomatica.
Si, indiferent daca va avea succes sau nu, GSI e o fereastra importanta prin care se poate observa cum va incerca Beijingul sa dirijeze dezbaterea despre securitatea regionala si globala dupa al 20-lea congres al partidului, programat in toamna.
Efortul Beijingului de a extinde si revitaliza organizatii precum BRICS si SCO intampina si probleme. India, de pilda, e membru in ambele si ar putea obstructiona orice masuri vadit anti-americane. Totusi, pana si imbunatatiri minime in materie de capacitati si coeziune ale acestor organizatii vor ajuta Beijingul sa atenueze in anii urmatori orice masuri coercitive ori punitive adoptate de SUA si aliatii lor impotriva Chinei.
Dar poate ca cel mai important factor care va configura pe viitor mediul strategic al Chinei va fi insusi Beijingul. Pe hartie, putem intrevedea conturul initial al planului revizuit al Chinei. Relatii aprofundate cu „Sudul global”. Reciclarea unor institutii controlate de Beijing precum SCO. Noi concepte de securitate conforme cu propria viziune privind ordinea internationala.
Implementata bine, aceasta strategie ii va crea fara indoiala complicatii politicii externe americane. Insa aceste masuri necesita un timp considerabil si pot esua in cazul in care comportamentul tot mai agresiv si coercitiv al Chinei fata de vecini va genera o reactie adversa pe scena mondiala ori reticenta de a colabora cu Beijingul.
Inclinatia lui Xi pentru „obiective proprii” si gesturi bombastice s-a dovedit a fi cel mai mare obstacol in calea marii strategii a Chinei. S-ar putea foarte bine ca setea lui de putere sa condamne la esec politica externa chineza.
Articol de Bonny Lin si Jude Blanchette (cercetatori la Center for Strategic and International Studies) -Foreign Affairs (preluare Rador)
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.