Potrivit expertilor consultati de Newsweek, amenintarile recente lansate de oficialii rusi cu privire la represaliile impotriva tarilor care ajuta Ucraina ar putea servi unui dublu scop.

Conform sursei citate, aceste amenintari au atat rolul de a avertiza Occidentul, dar si de a-i pregati pe cetatenii rusi in cazul in care ar izbucni un conflict total cu NATO.

Presedintele rus Vladimir Putin a declarat in timpul discursului sau de miercuri ca orice tara care „creeaza o amenintare strategica pentru Rusia” in timpul razboiului din Ucraina se poate astepta la „lovituri de razbunare”, care ar fi „fulgerator de rapide”.

De asemenea, cu cateva zile inainte de discursul lui Putin, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a afirmat intr-un interviu ca „NATO se razboieste acum cu Rusia prin intermediul unui proxy si ca il inarmeaza pe acel proxy”.

Diversi experti care au discutat recent cu Newsweek au declarat ca oficialii rusi au crescut volumul amenintarilor pentru ca este o modalitate de a starni frica in randul aliatilor NATO. Unii experti considera, de asemenea, ca este un efort de a castiga inimile si mintile publicului rus.

Tot timpul, propaganda interna rusa a subliniat ca Rusia este in razboi nu cu Ucraina, ci cu NATO si Occidentul”, a declarat Yuri Jukov, profesor asociat la Universitatea din Michigan, pentru Newsweek. „In spatele fiecarui succes militar ucrainean, in aceasta naratiune, exista un ofiter NATO care ii spune ucraineanului unde, cand si pe cine sa impuste”.

Jukov a continuat: „Aceasta incadrare face mai usoara explicarea pierderilor militare catre publicul intern. De asemenea, ajuta la stabilirea bazelor politice pentru o potentiala mobilizare completa de razboi in Rusia, pe care regimul a ezitat pana acum sa o anunte. Si da, de asemenea creeaza presiuni politice pentru a lovi tintele NATO, incepand cu liniile de aprovizionare”.

Cred ca din perspectiva Moscovei, ei vor sa construiasca un caz, ca toata chestia asta a fost inceputa de NATO si Statele Unite”, a declarat Jonathan Katz, directorul Initiativelor pentru Democratie si membru senior al German Marshall Fund al Statelor Unite, pentru Newsweek.

Katz a adaugat ca este de parere ca Putin ”se foloseste de NATO ca o sperietoare a Statelor Unite, pentru a justifica actiunile pe care le intreprinde in randul populatiei ruse”.

Financial Times a remarcat ca, atunci cand Putin a vorbit in discursul de miercuri ca „avem instrumentele necesare” pentru lovituri razbunatoare, ”intr-un fel in care nimeni altcineva nu le poate pretinde in acest moment”, el s-ar fi putut referi la o racheta balistica intercontinentala cu capacitate nucleara pe care Rusia a testat-o recent.

Reuters a mai aratat ca Lavrov a facut aluzie la pericolul razboiului nuclear in timpul discutiei sale de luni cu presa de stat ruseasca.

Presedintele Joe Biden a vorbit joi despre astfel de amenintari venite din partea oficialilor rusi, numind aceasta retorica un semn al „disperarii pe care Rusia o simte in legatura cu esecul lor abject”. Cu toate acestea, John Kirby, secretarul de presa al Departamentului Apararii, a spus vineri ca aceste amenintari sunt luate in serios si ca Putin ar trebui sa se abtina de la a face remarci incendiare.

„Este complet iresponsabil ca o putere nucleara sa fluture armele in halul asta si sa vorbeasca despre potentiala utilizare a armelor nucleare de orice fel, de orice marime, de orice randament”, a spus Kirby in timpul unui briefing de presa.

„Indemnam Rusia sa inceteze escaladarea retoricii cu privire la armele nucleare” - a mai spus el.

Jukov este de parere ca daca tarile occidentale ignora amenintarile lui Putin, liderul rus s-ar putea simti presat sa ia masuri mai decisive.

Exista o impresie generala in Europa si SUA, ca amenintarile Rusiei cu represalii sunt vorbe in vant. Cred ca este mai mult decat probabil ca Rusia sa se simta in cele din urma obligata sa intreprinda o actiune cinetica impotriva tarilor NATO, chiar daca ar putea face asta doar ca sa para credibile amenintarile sale de razbunare”.

Joi, rachetele rusesti au lovit Kievul la cateva momente dupa ce secretarul general al ONU, Antonio Guterres, ar fi incheiat o intalnire cu presedintele ucrainean Volodimir Zelenski in oras. Atacul, care a avut loc la numai doua zile dupa ce Guterres s-a intalnit cu Putin la Moscova, a fost, de asemenea, lansat ca o declaratie publica, crede Katz.

Atacul de la Kiev ”a fost despre trimiterea unor mesaje, la adresa oricui, ca Rusia este dispusa sa ia masuri, inclusiv prin lovituri cu rachete, pentru a descuraja partenerii Ucrainei sa se implice si sa vina in Ucraina”, a spus Katz.

Sursa: