Controlorii rusi de la aerodromul din Smolensk, unde avionul presedintelui polonez Lech Kaczynski s-a prabusit in aprilie, au indus in eroare pilotii in legatura cu pozitia aeronavei, a anuntat, marti, la Varsovia comisia poloneza de ancheta.


Cu cateva minute inainte de aterizare, cand avionul polonez se afla de fapt "mai sus cu 130 de metri si deviase cu 80 de metri de la axa pistei (...) controlorii rusi au declarat ca pozitia acestuia este corecta, in loc sa someze pilotii sa rectifice cursul", a declarat un oficial din cadrul comisiei.

Potrivit vicepresedintelui comisiei, colonelul Miroslaw Grochowski, "controlorii, supusi unei presiuni intense, au comis multe erori, nesprijinind suficient echipajul avionului in timpul aterizarii pe conditii extrem de dificile".

"Controlorii se aflau la limita rezistentei fizice", dupa aterizarea in extremis a unui prim avion polonez, in timp ce un altul a renuntat sa aterizeze, a adaugat colonelul.

Comisia poloneza de ancheta a subliniat "absenta reactiei, absenta informatiei ca echipajul nu era pe pista buna", din partea controlorilor care "ar fi trebuit sa dea mai devreme (...) ordinul de a accelera", o comanda care a fost data pana la urma cu trei secunde dupa ce pilotul a inceput deja maneva la 70 de metri altitudine.

"Este dificil de acceptat, a afirmat el, ca acest lucru nu a fost notat in raportul MAK" prezentat miercuri la Moscova, in care Comitetul interguvernamental de aviatie a facut din Polonia singurul responsabil in aceasta catastrofa in care au murit presedintele polonez si alte 95 de persoane.

Comisia poloneza a subliniat, de asemenea, ca turnul de control nu a transmis echipajului informatii exacte despre conditiile meteorologice nefavorabile, care erau "sub minimul cerut inainte chiar de decolarea de la Varsovia a avionului Tupolev prezidential".

Comisia a prezentat, de asemenea, inregistrarile comunicatiilor dintre echipaj si turnul de control, conversatiile din interiorul turnului si cele dintre controlori si superiorii lor din exterior.