Germania este inca la inceputul pandemiei de coronavirus, a afirmat joi cancelarul Angela Merkel, precizand ca oamenii vor fi nevoiti sa traiasca cu ea mult timp, potrivit Reuters, citata de Agerpres.
"Nu traim ultima faza a pandemiei. Suntem inca la inceput", a spus ea in camera inferioara a parlamentului, Bundestag. "Am castigat timp", a afirmat Merkel, adaugand ca situatia actuala a fost folosita pentru a intari sistemul de sanatate din Germania.
Luni, in Germania, s-au deschis magazinele mici, iar scolile si-au reluat activitatea pentru acele clase unde au loc examene de absolvire. Berlinul a anuntat, saptamana trecuta, ca rata infectiei a incetinit si ca focarul a fost pus sub control, dar autoritatile i-au avertizat pe oameni ca trebuie sa ramana vigilenti pentru a evita un al doilea val de infectii.


