Cancelarul german Angela Merkel a dat asigurari miercuri ca se simte ''foarte bine'', la o zi dupa o criza de tremurat in timpul unei ceremonii oficiale, relateaza AFP.

"Sunt foarte bine", a spus sefa guvernului in timpul unei discutii cu tinerii, organizata la Goslar, oras din Saxonia Inferioara.

Anterior, ea a raspuns unui jurnalist care a intreba-o cum se simte: "Extraordinar de bine. Este interesant sa ma aflu aici", potrivit DPA.

Marti, Angela Merkel, care va implini 65 de ani luna viitoare, a fost cuprinsa de tremurat in timpul unei ceremonii oficiale cu noul presedinte ucrainean, Volodimir Zelinski.

"Am baut cel putin trei pahare cu apa. Asta este ceea ce mi-a lipsit. Acum ma simt bine", a explicat ea o ora mai tarziu, in timpul unei conferinte de presa cu liderul ucrainean.

Miercuri, in timpul dialogului cu tinerii, pe pupitrul sau s-a aflat un pahar cu apa. Ea a glumit pe tema caldurii, in contextul in care temperaturile din Germania au ajuns la 30 de grade: cand e cald, "trebuie sa bei mai putina cafea si mai multa apa".

Cancelarul a mai avut o problema de sanatate in decembrie 2014. Ea a suferit o scadere de tensiune in timpul unui interviu. Inregistrarea a fost intrerupta pentru scurt timp, pentru ca ea sa isi revina. Anturajul sau a explicat de asemenea ca a fost vorba de deshidratare.

La conducerea unei coalitii fragile, Angela Merkel, la putere din 2005, se va retrage din politica la sfarsitul mandatului sau, cel mai tarziu in 2021. AGERPRES/(AS - autor: Ionut Mares, editor: Mariana Ionescu, editor online: Gabriela Badea)


Sursa: