Ramanem impresionati atunci cand vedem cascadoriile animalelor la circ. Dar, nu stim prin ce calvar trec acestea pana ajung la asemenea performante. Animalele din gradinile zoologice si circurile din China sunt maltratate la maxim.
Fundatia Animalelor din Asia a facut publice imagini in care se arata ca animalele de la gradinile zoologice din China sunt batute cu cruzime si tinute in captivitate fara hrana si apa. Ursii sunt biciuti cu vergele metalice, pana invata sa mearga cu bicicleta sau in doua labe. Leii si tigrii sunt fortati sa treaca prin inele de foc.
Pentru a evita orice atac din partea acestor animale periculoase, dresorii le-au scos coltii. Multe dintre animale sunt tinute in custi de beton intunecoase, iar hrana primesc o data pe saptamana. De la inceputul anului, zeci de animale au murit din cauza tratarii cu cruzime.
Acest lucru a starnit nemultumirea asociatiilor care protejeaza animalele, mai ales ca mor tot mai multe animale ce fac parte din specii pe cale de disparitie. Fundatia Animalelor din Asia a inceput sa controleze conditiile in care sunt ingrijite animalele salbatice, tinute in captivitate.


