Antarctica a inregistrat joi cea mai ridicata temperatura din istoria masuratorilor, de 18,3 grade Celsius, la o statie din nordul continentului, potrivit cercetatorilor citati de CNN.

Temperatura a fost de aproape 65 de grade Fahrenheit (18,3 grade Celsius), la statia de cercetari Esperanza a Argentinei, au declarat cercetatori ai agentiei meteorologice a acestei tari.

Recordul precedent, de 63,5 grade Fahrenheit (17,5 grade Celsius), a fost atins pe 24 martie 2015, la aceeasi statie. Statia metoorologica Esperanza inregistreaza date din 1961, potrivit News.ro.

Asta inseamna ca temperatura de la Esperanza a fost practic identica cu temperatura inregistrata joi dupa-amiaza la San Diego, California.

In emisfera sudica este vara, dar nu este un fapt obisnuit ca temperaturile din Antarctica, unul dintre cele mai reci locuri de pe Pamant, sa fie aproape identice cu cele din sudul Californiei.

Temperatura record nu a fost verificata de Organizatia Mondiala a Meteorologiei, care a anuntat ca va convoca o comisie pentru a confirma masuratoarea.

Un reprezentant al organizatiei, Randall Cerveny, a afirmat intr-un comunicat ca ”Tot ceea ce am vazut indica un record legitim...”.

Regiunea Antarcticii se incalzeste rapid din cauza gazelor cu efect de sera produse de oameni. Iar incalzirea observata aici are consecinte grave, in special pentru milioanele de oameni care locuiesc in regiuni costiere, care sunt vulnerabili la cresterea nivelului marilor.

Peninsula antarctica unde a fost inregistrata temperatura record este unul dintre locurile cu cea mai ridicata crestere a temperaturilor de pe Pamant, acestea urcand cu aproape 5,4 grade Fahrenheit ( (3 grade Celsius) in doar 50 de ani, potrivit Organizatiei Mondiale a Meorologiei.

Studiile au aratat ca multi dintre ghetarii uriasi ai Antarcticii se topesc rapid din cauza incalzirii globale. Potriviti tuturor studiilor, gheata din Antarctica contine suficienta apa pentru a ridica nivelul marilor la nivel global cu aproape 200 de picioare (aproape 7 metri), potrivit organizatiei.

Un studiu recent a constatat ca apele calde ale oceanului topesc uriasul ghetar Thwaites din vestul Antarcticii, care are potentialul sa mareasca nivelul marilor cu peste 10 picioare (3 metri).

Ghetarul invecinat Pine Island a dat si el semne de instabilitate crescuta, in ultimii 25 de ani.

Sursa: