Conducerea societatii Autostrade per l"™Italia, care administra podul rutier prabusit marti, la Genova, a anuntat sambata ca va aloca 500 de milioane de euro pentru reconstructie si pentru ajutoare destinate orasului, informeaza AFP.



Fondurile vor fi disponibile începând de luni, a declarat directorul general al societatii, Giovanni Castellucci.


Pentru familiile celor peste 40 de victime ale catastrofei va fi platita o suma de ordinul milioanelor de euro, iar pentru mutarea locatarilor din imobilele de sub pod - zeci de milioane.

Potrivit managerului, firma poate reconstrui podul de pe autostrada A10 din nord-vestul Italiei în opt luni de la obtinerea avizelor. Noul pod ar urma sa fie construit din otel.


Castellucci si presedintele consiliului de administratie al Autostrade per l’Italia, Fabio Cerchiai, au precizat ca nu intentioneaza sa demisioneze.
Începând de luni, pe autostrazile din zona orasului Genova nu se vor mai percepe taxe. Guvernul italian a declansat vineri procedura de revocare a concesiunii tronsonului de autostrada pe care se afla podul prabusit.


AFP mentioneaza ca Autostrade per l’Italia gestioneaza aproximativ jumatate din cei circa 6000 de kilometri de autostrazi din peninsula.


Sursa: Agerpres