Aproape 100 de susținători ai partidului „Iabloko” au fost reținuți astăzi la Moscova, în apropierea Curții Supreme, unde instanța a examinat contestația formațiunii împotriva excluderii din alegerile pentru Duma de Stat.
Curtea Supremă a respinscontestația partidului „Iabloko” și a menținut decizia prin care formațiunea este exclusă de la alegerile parlamentare din septembrie.
Potrivit reprezentanților partidului, persoanele reținute au fost transportate la mai multe secții de poliție și li s-au emis avertismente privind inadmisibilitatea participării la manifestații neautorizate.
În imaginile publicate pe canalele de Telegram pot fi văzute persoane escortate de forțele de ordine.
„Pentru ce îl rețineți? Ce s-a întîmplat?”
„- De ce l-ați reținut?
- Nu știu Pur și simplu mă duc la plimbare.”
De asemenea au apărut imagini cum zeci de tineri urcă în dubițele poliție.
Unii dintre tineri au venit la Curtea Supremă pentru a participa la procesul de judecată la care era examinat recursul partidului Iabloko, alții au fost freținut în drum spre metrou sau chiar în scările blocurilor în care locuiesc.
Curtea Supremă a respins astăzi contestația partidului „Iabloko” și a menținut decizia prin care formațiunea este exclusă de la alegerile parlamentare din septembrie. „Iabloko” a fost eliminat din cursă după acuzații privind finanțarea din străinătate și încălcarea drepturilor de autor în campania electorală. Liderul partidului „Iabloko”, Nikolai Rîbakov, a anunțat existența unui „plan B”, fără a dezvălui însă detaliile acestuia.
Nikolai RÎBAKOV, LIDERUL PARTIDULUI "IABLOKO": „Vom lucra în baza lui și, desigur, îl vom face public. Este foarte important ca toată lumea să înțeleagă: toate planurile noastre sunt puse în aplicare, în realitate, de oamenii care ne susțin acum cu sutele de mii. Noi suntem doar o parte a acestui plan.”
Formațiunea a anunțat că va contesta decizia la Prezidiul Curții Supreme și intenționează să se adreseze și Curții Constituționale.
Decizia Curții Supreme vine într-un context de presiuni tot mai mari asupra formațiunii. Astăzi, unul dintre liderii „Iabloko”, Lev Șlosberg, a fost condamnat la 11 ani și o lună de închisoare pentru declarații publice împotriva războiului din Ucraina.

