Scafandrii s-au alăturat echipelor de căutare care cercetau apele adânci din largul coastei de nord a Ciprului în căutarea unor eventuali supraviețuitori după ce un feribot s-a scufundat duminică aici, provocând moartea a cel puțin opt persoane. Aproape 20 de oameni sunt în continuare dați dispăruți după dezastru, transmite Reuters.

Feribotul la bordul căruia se aflau 267 de persoane a început să ia apă și s-a răsturnat duminică în apropierea orașului-port Kyrenia, lăsând supraviețuitorii agățați de coca răsturnată a navei.

Aceștia au fost salvați de navele care treceau prin zonă și de autoritățile pazei de coastă.

„Așteptăm vești de azi-dimineață, de 12 ore sau poate chiar mai mult”, a declarat pentru Reuters Naif Ezer, unul dintre cei care așteptau cu anxietate în fața portului, în primele ore ale zilei de luni, vești despre pasageri.

Dintre cei trei prieteni ai săi care călătoreau spre casă pentru a-și vedea familiile, unul fusese găsit, însă ceilalți doi erau încă dați dispăruți.

Unii dintre cei care așteptau stăteau și plângeau în tăcere, în timp ce alții căutau pe telefoanele mobile orice informații noi.

Multe necunoscute legate de scufundarea feribotului în largului Ciprului

Nu este clar dacă în interiorul navei, care se află acum pe fundul mării, la o adâncime de peste 500 de metri, au rămas trupuri de recuperat.

Oficialii au declarat că scafandri din Turcia participau la operațiunea de căutare. Autoritățile au oferit estimări diferite privind numărul persoanelor dispărute, unele afirmând că sunt 19, iar altele 18.

Feribotul a întâmpinat probleme la scurt timp după ce a plecat din Kyrenia cu destinația Tașucu, un port aflat în provincia Mersin a Turciei. Cursa a fost una dintre numeroasele legături maritime zilnice dintre Ciprul de Nord, un stat autoproclamat recunoscut doar de Ankara, și Turcia.

Potrivit unor relatări separate, nava de mari dimensiuni s-a zguduit violent înainte ca o parte a provei sale să se rupă după ce s-a izbit violent de valuri.

Autoritățile i-au reținut pe căpitanul navei și pe ceilalți membri ai echipajului pentru a-i audia, scrie hotnews.ro.

Citeste si :  Căpitanul feribotului şi şapte membri ai echipajului, arestaţi. Noul bilanț al victimelor, după naufragiul din largul Ciprului