Uniunea Europeana trebuie sa stabileasca reguli comune cu privire la migratiune, in contextul afluxului ilegal de migranti la frontierele de est, a declarat, sambata, vicepresedintele Comisiei Europene pentru promovarea modului de viata european, Margaritis Schinas.
Margaritis Schinas a mers, sambata, la granita dintre Lituania si Belarus unde s-a inregistrat o crestere puternica a fluxului de migranti ilegali din Belarus.
''Situatia de aici prezinta un alt mesaj pentru noi in Uniunea Europeana: ca este momentul sa trecem la un cadru european mai previzibil si mai complet pentru politica migratorie'', a declarat Schinas jurnalistilor, potrivt Agerpres.
Comisia Europeana a propus un nou pact privind migratia si azilul pentru a elabora o politica comuna cu privire la aceste subiecte. Dar negocierile au fost oprite de pandemia de COVID -19.
UE este acum din ce in ce mai preocupata de posibilul aflux de migranti din Afganistan, dupa ce talibanii au preluat controlul asupra tarii la mijlocul lunii august.
In Lituania, migratiile ilegale au explodat anul acesta, numarul de noi sositi detectati la frontiera ajungand deja la peste 4.100, comparativ cu doar 81 in 2020.
In ultimele saptamani, un numar extrem de mare de migranti au ajuns in Lituania, Letonia si Polonia. Uniunea Europeana il acuza pe presedintele Belarusului Alexander Lukasenko ca a orchestrat sosirea a mii de oameni la granitele Lituaniei, Letoniei si Poloniei, ca represalii pentru sanctiunile impuse fostei republici sovietice.
Ministrii de interne ai celor 27 de natiuni ale UE au afirmat, miercuri, intr-un comunicat ca Belarusul incearca sa ''se foloseasca de fiintele umane in scopuri politice''.
Numeroase state membre se tem ca evenimentele din Afganistan ar putea duce la o repetare a crizei migrantilor cu care s-a confruntat Europa in 2015-2016, cand sosirea a peste un milion de migranti din Orientul Mijlociu a pus la incercare sistemele de securitate si de beneficii sociale ale tarilor europene si a alimentat sprijinul pentru grupurile de extrema dreapta, noteaza Reuters.
''Este adevarat ca acum suntem intr-o criza majora, dar nu UE a provocat situatia, totusi suntem chemati din nou sa participam la gasirea unei solutii'', a declarat comisarul grec pentru cotidianul austriac Wiener Zeitung.
Potrivit Inaltului Comisariat al ONU pentru Refugiati (UNHCR), pana la 500.000 de afgani ar putea pleca din tara lor pana la sfarsitul anului.
De data aceasta, UE a fost mai bine pregatita, cu o protectie mai puternica a granitelor externe si resurse financiare pentru a ajuta statele vecine Afganistanului, in timp ce politicile statelor UE sunt din ce in ce mai mari convergente, a spus de asemenea Schinas.
''Prin urmare, consider ca acum este momentul pentru a conveni asupra unei politice europene comune pentru migratie si azil, asa cum am propus in Comisia Europeana in septembrie'', a conchis el.


