Arabia Saudita a inceput lucrarile pentru Neom, un oras eco, unic in lume, care nu va avea nici masini, nici strazi. Acesta va fi alimentat cu energie suta la suta curata, iar viitorii locuitori se vor putea muta incepand cu 2024. Valoarea investitiei ajunge la 500 de miliarde de dolari.
”Noi vedem lumea de maine. Acesta este Neom!”
Printul mostenitor al Arabiei Saudite Mohammed bin Salman si conducatorul acestui proiect, anunta, inca in luna ianuarie a acestui an, planurile pentru The Line, o serie lunga de 105 mile de zone urbane de-a lungul unei “coloanei vertebrale” centrale, prima parte a proiectului Neom. In prezent se lucreaza la cele trei straturi liniare ale orasului: o regiune de suprafata pentru pietoni, plus doua straturi subterane pentru transport si infrastructura.
”The Line va fi casa pentru mai mult de un milion de persoane din intreaga lume si va conecta 4 reliefe diferite.”
Neom se intinde de la muntii din nord-vestul Arabiei Saudite pana la Marea Rosie. Printul mostenitor al Arabiei Saudite promite ca nicio calatorie nu va fi mai lunga de 20 de minute, iar restaurantele, scolile, magazinele si oricare alta destinatie vor fi la doar cinci minute de mers pe jos. Este o forma liniara, iar infrastructura subterana.
”Nu vor exista masini sau strazi si va fi conservat 95 la suta din peisajul natural, cu zero emisii de carbon.”
Arabia Saudita va investi intre 100 si 200 de miliarde de dolari in The Line, care se estimeaza ca va genera 380.000 de noi locuri de munca si va creste PIB-ul Arabiei Saudite cu aproximativ 48 de miliarde de dolari pana in 2030.
The Line este gandita ca prima parte a Neom, un oras-stat planificat de 500 de miliarde de dolari care ar acoperi 10.000 de mile patrate din provincia Tabuk a Arabiei Saudite, in apropierea granitelor sale cu Iordania si Egipt. Neom va avea suprafata ehivalenta cu Belgia. Orasul se va baza pe ferme eoliene, energie solara, si tehnologie de ultima ora, care transforma apa in oxigen si hidrogen pentru combustibil. Primii locuitori se vor putea muta in Neom incepand cu 2024.


