Arabia Saudită a oprit temporar conducta Est-Vest, una dintre cele mai importante rute pentru transportul petrolului din regat, după ce aceasta a fost vizată de un atac aerian. Autoritățile știu de unde a fost lansat atacul, însă, deocamdată, nu este clar cine se află în spatele operațiunii. Incidentul ridică noi semne de întrebare privind securitatea infrastructurii petroliere din regiune.

Cel mai mare exportator de țiței din lume a închis temporar conducta în urma unui atac cu drone despre care atât Bagdadul, cât și Riadul au afirmat că a pornit din Irak, potrivit Reuters.

În această țară vecină cu Arabia Saudită acționează grupări susținute de Iran. Irakul și-a demis sâmbătă un comandant militar după acest atac.

Conducta de 1.200 de kilometri care traversează Peninsula Arabică a ajutat Arabia Saudită să ocolească blocajul din Strâmtoarea Ormuz, unde traficul de petroliere s-a redus la un flux minim din cauza războiului dintre SUA și Iran.

Conducta, esențială pentru piața petrolieră mondială

Ministerul saudit al energiei a declarat că a închis conducta din motive de precauție. În ultimele luni, conducta a transportat între 4 și 5 milioane de barili pe zi, ceea ce reprezintă între 4% și 5% din oferta globală, potrivit companiilor de monitorizare a navelor și analiștilor.

Atacul survine în contextul în care rebelii houthi din Yemen, aliniați cu Iranul, și-au consolidat controlul asupra Mării Roșii.

Această evoluție, combinată cu perturbările din Strâmtoarea Ormuz, a provocat o criză energetică pe ambele maluri ale Peninsulei Arabice și a determinat prețurile globale ale petrolului să depășească din nou pragul de 100 de dolari pe baril.

Livrările de țiței saudit a scăzut la cele mai scăzute niveluri din ultimele peste trei decenii, a spus vineri Agenția Internațională pentru Energie, parțial din cauza atacurilor asupra navelor care tranzitează strâmtoarea Bab el-Mandeb, comise de grupuri afiliate mișcării Houthi.

Arabia Saudită a decis deocamdată să nu riposteze

Conducta Est-Vest a fost lovită joi dimineață în regiunile Riad și Medina din Arabia Saudită, a declarat Ministerul Energiei saudit.

Nu a fost clar imediat cine era responsabil pentru atacuri. Imaginile din satelit au arătat fum negru ridicându-se dintr-o zonă a conductei situată la sud de Medina. Atacul a provocat câțiva răniți și pagube care erau în curs de evaluare, a declarat Ministerul de Externe saudit, fără a oferi detalii privind impactul asupra exporturilor.

Comandantul militar irakian destituit condusese operațiuni în provincia Maysan, potrivit declarației de sâmbătă a biroului prim-ministrului irakian. Provincia Maysan, care se învecinează cu Iranul în sud-estul Irakului, este considerată de multă vreme o zonă în care militiile șiite susținute de Iran își desfășoară activitatea și își mențin influența.

Arabia Saudită a decis deocamdată să nu riposteze, la cererea prim-ministrului irakian, a declarat Ministerul de Externe saudit într-un comunicat, adăugând totodată că regatul își rezervă dreptul de a „lua toate măsurile necesare” pentru a-și proteja interesele. Guvernul irakian a condamnat atacurile.

Irakul a răspuns prin dispunerea închiderii punctului de trecere a frontierei Shalamcheh dintre Irak și Iran, ca măsură de precauție, au declarat două surse din domeniul securității pentru Reuters. Acest punct de trecere reprezintă una dintre principalele rute pentru importurile irakiene de legume și alte produse alimentare din Iran.

Sursele agenției internaționale de presă au afirmat că este în desfășurare o operațiune de amploare pentru identificarea celor responsabili de atacul asupra conductei.

Houthi au capturat o insulă strategică

Patru surse din cadrul guvernului yemenit au declarat pentru Reuters că rebelii Houthi au capturat vineri insula strategică Perim, situată la gura Mării Roșii, în Strâmtoarea Bab el-Mandeb.

Cele două atacuri semnalate vineri – asupra conductei și asupra insulei Perim – ar putea reprezenta o escaladare periculoasă, în contextul în care eforturile diplomatice de a pune capăt războiului au ajuns într-un impas.

Arabia Saudită a solicitat SUA ajutor militarîmpotriva grupării Houthi, într-un moment în care creșterea prețurilor la combustibil pe durata războiului a avut deja un impact politic negativ asupra președintelui american Donald Trump și a Partidului Republican, în perspectiva alegerilor parlamentare din noiembrie.

Toată coasta Yemenului de la Marea Roşie se află acum sub controlul rebelilor Houthisusţinuţi de Iran, a declarat vineri pentru AFP un responsabil al guvernului yemenit, scrie hotnews.ro