In Grecia, de mai bine de doua saptamani, fiecare zi este la fel cu precedenta. Canicula, vant puternic si incendii scapate de sub control. Miercuri este din nou cod portocaliu de temperaturi ridicate pentru mare parte din tara, inclusiv insula Evia, unde unul dintre focuri s-a reaprins. Doi barbati, acuzati ca au pornit intentionat mai multe incendii, au fost arestati, in timp ce guvernul promite ajutoare de pana la 150.000 de euro familiilor ale caror case au fost distruse de foc.
A reizbucnit focarul de langa Pefki, de pe coasta de nord a insulei Evia. Este vorba despre localitatea de unde sute de oameni au fost evacuati cu un feribot tras direct pe plaja. Incendiul de aici parea sub control, dar vantul puternic a reaprins focul. Pompierii aveau deja alta prioritate, un focar aflat la 10 kilometri spre sud, langa localitatea Avgaria. Acolo activeaza echipa de pompieri veniti din Slovacia, care sunt mirati de gravitatea lucrurilor.
Peter Kovalik, pompier slovac: "Este primul contact cu focul de aici. Este straniu, este un incendiu urias care nu este usor de adus sub control. Facem tot ce putem".
Locuitorii din Avgaria au fost indemnati sa plece catre un loc mai sigur, dar unii au refuzat categoric:
"Ne este foarte frica, dar trebuie sa ramanem".
"Nu plecam, deoarece este proprietatea noastra si avem impresia ca daca plecam, casele noastre vor fi arse".
Dupa ce premierul Greciei si-a cerut scuze pentru slabiciunea aratata de stat in lupta cu flacarile, seful protectiei civile a fost atat de emotionat in timpul unei conferinte de presa incat a fost la un pas sa izbucneasca in plans.
Nikos Hardalias, adjunctul ministrului Protectiei Civile din Grecia: "Fiecare casa care a fost distrusa este o tragedie pentru noi toti si este ca o lovitura in inima. Dar ceea ce stiu este ca o lupta uriasa a fost data in ultimele zile. Am ramas cu totii acolo, fara sa dormim, in toate aceste zile."
Buget de 500 de milioane de euro pentru ajutoarele de urgenta
Grecia a aprobat un buget de 500 de milioane de euro pentru repararea si compensarea daunelor provocate de flacari.
Confruntat cu furia locuitorilor din zonele sinistrate, liderul conservator a prezentat un pachet de masuri pentru victime, precum si planuri de reconstructie in insula Evia, la 200 km de Atena si a carei parte de nord era inca in flacari marti.
Masurile de ajutor ''vor fi finantate in principal printr-un buget suplimentar de 500 de milioane de euro pe care Ministerul de Finante il va depune acum'', a precizat Mitsotakis.
Statul va plati in special pana la 150.000 de euro pe casa distrusa, a detaliat el pe contul sau oficial de Twitter, cu plata imediata a unui avans de 20.000, 12.000 sau 5.000 de euro, in functie de gradul de degradare al locuintei.
Sunt prevazute, de asemenea, scutiri de la impozitele pe proprietate si contributii sociale. De asemenea, statul grec va debloca 224 de milioane de euro pentru reimpadurirea a 165.000 de hectare, suma care poate fi majorata daca este necesar.
Cele peste 500 de incendii au dus la evacuarea a zeci de sate si mii de oameni, starnind totodata nemultumire si critici legate de reactia guvernului. Premierul Mitsotakis si-a cerut scuze luni seara la televiziune si a promis ca greselile vor fi identificate si remediate, dar a facut in acelasi timp apel la unitate.


