Arhiepiscopul de Canterbury a fost sanctionat pentru depasirea limitei de viteza. Justin Welby, liderul Bisericii Anglicane, l-a incoronat pe Regele Charles al III-lea, acum o saptamana, scrie stirileprotv.ro.
Justin Welby, liderul spiritual al Bisericii Anglicane, care l-a incoronat sambata trecuta pe regele Charles al III-lea, a fost sanctionat de un tribunal londonez pentru exces de viteza, informeaza vineri AFP, citand o sursa din anturajul acestuia, transmite Agerpres.
Miercuri, arhiepiscopul britanic a fost sanctionat cu trei puncte de penalizare asociate permisului sau de conducere, in aceeasi zi in care el a sustinut in Camera Lorzilor un discurs prin care a criticat virulent politica Guvernului conservator al Regatului Unit in privinta migratiei.
Dosarul dateaza din 2 octombrie 2022, cand Justin Welby a fost filmat circuland la volanul automobilului sau, un model Volkswagen Golf, in timp ce se indrepta spre resedinta sa, Lambeth Palace din Londra, potrivit cotidianului Evening Standard.
Justin Welby conducea in acel moment cu 25 de mile pe ora (40 km/ora), depasind cu 5 mile viteza permisa.
In Regatul Unit, daca o amenda nu este platita la timp, dosarul de contraventie este transmis in instanta, unde este insotit in special de acordarea unor puncte de penalizare asociate permisului auto.
Un purtator de cuvant al arhiepiscopului de Canterbury a declarat ca Justin Welby a incercat, fara succes, sa plateasca de trei ori acea amenda de 300 de lire sterline (345 de euro).
„Detinem toate documentele care dovedesc ca el a incercat sa plateasca. O eroare administrativa pare sa se afle la originea problemei. El nu a fost informat in legatura cu demararea cercetarilor in instanta", a adaugat acelasi purtator de cuvant.


