Faimosul arhitect Helmut Jahn a murit, sambata, in Illinois, SUA, la varsta de 81 de ani, in urma unui accident rutier. Barbatul a fost lovit de doua masini care circulau in directii opuse, in timp ce se afla pe bicicleta, informeaza NBC News.

Conform politistilor americani, tragedia a avut loc din vina arhitectului, care nu a oprit intr-o intersectie. Unul dintre soferi a fost, la randul sau, ranit.

In urma tragediei, primarul orasului Chicago a transmis condoleante familiei arhitectului. “Jahn a fost unul dintre cei mai inventivi arhitecti din Chicago, cu un impact urias asupra orasului. Nu va fi uitat niciodata”, a scris, pe Twitter, Lori Lightfoot.

Helmut Jahn s-a nascut la data de 4 ianuarie 1940, in Nurnberg, Germania. In 1966, acesta s-a mutat in Chicago.

Helmut Jahn a fost faimos pentru stilul sau postmodernist. El a proiectat cladirile The James R. Thompson Building din Chicago si Centrul Sony din Berlin.

Sursa: stirileprotv.ro