Oficiali israelieni cred ca gruparea islamista palestiniana Hamas a pierdut controlul asupra nordului Fasiei Gaza, pe masura ce avanposturile lor s-au prabusit si comandantii lor au fost ucisi sau au fugit catre sudul Fasiei Gaza, scrie stirileprotv.ro.
Agentia de presa israeliana TPS scrie ca, pe masura ce armata israeliana (IDF) isi muta atentia catre sudul Fasiei Gaza, este de asteptat ca urmatorul punct fierbinte al luptelor sa fie Khan Yunis, al doilea cel mai mare oras din Gaza si fieful lui Yehya al-Sinwar, seful Hamas din Gaza.
Hamas a confirmat vineri ca Ahmed Behar, numarul trei din grupare si cel mai inalt oficial Hamas eliminat dupa atacul terorist al gruparii palestiniene din sudul Israelului, a fost ucis intr-un atac aerian israelian la inceputul saptamanii. Moartea lui Behar si a altor membri importanti sugereaza ca Hamas a pierdut controlul asupra nordului Fasiei Gaza, scrie TPS, citata de Agerpres.
Behar, in varsta de 76 de ani si membru al biroului politic al Hamas, aflat la guvernare in Gaza, era un asociat apropiat al fondatorului Hamas, seicul Ahmed Yassin.
Inalti oficiali ai Hamas ucisi de armata israeliana
Atacurile aeriene israeliene din timpul weekendului au vizat un numar de inalti oficiali ai Hamas, a declarat purtatorul de cuvant al IDF, Daniel Hagari, sambata seara.
Ahmed Randor, comandantul brigazii nord a Hamas, si Ahmed Siam, comandantul brigazii de rachete a gruparii, se aflau intr-un buncar subteran lovit de Israel, a spus Hagari. Randor era numarul trei in ierarhia militara a Hamas si a contribuit la planul de rapire a soldatului israelian Gilad Shalit in 2006.
Intr-un alt buncar subteran lovit de Israel se aflau Asam Dalyis, seful guvernului Hamas din Gaza, si Raukhi Mushta si Sameh Sarraj, asociati apropiati ai lui Yehya al-Sinwar.
Mushta s-a numarat printre cei 1.027 de detinuti cedati de Israel in schimbul eliberarii soldatului Shalit, in 2011, si era descris drept mana dreapta a lui Al-Sinwar.
Sarraj era fondatorul unitatii de ofensiva cibernetica a Hamas care opereaza din Turcia, scrie TPS.
Printre alti inalti oficiali ai Hamas ucisi de armata israeliana in ultimele zile se numara Iman Siam, seful arsenalului de rachete al Hamas din Gaza, Atsam Dealis, premierul de facto al Hamas, si Matzafa Suaf, publicist si jurnalist in slujba Hamas.
Biroul politic al Hamas, principala sursa de putere a lui Al-Sinwar, a suferit mai multe lovituri, odata cu eliminarea a sapte dintre membrii sai, printre care Osama Mazini, care era si presedinte al Consiliului Shura Council al Hamas.


