Armata israeliana a anuntat miercuri incheierea oficiala a operatiunii lansate in urma cu doua zile in regiunea Jenin din Cisiordania, soldata cu moartea a 12 palestinieni si a unui soldat israelian, potrivit The Guardian, transmit digi24.ro.
„Operatiunea s-a incheiat oficial si soldatii au parasit regiunea Jenin”, a declarat pentru France Presse o purtatoare de cuvant a fortelor militare israeliene.
La primele ore ale diminetii de luni Israelul a lansat cea mai intensa campanie militara din Cisiordania din ultimele doua decenii, ce a presupus bombardamente cu drone, interventia fortelor terestre si un raid amplu asupra unei tabere de refugiati din Jenin unde se estimeaza ca erau gazduiti 17.000 de oameni, creat de refugiati palestinieni alungati din casele lor dupa razboiul din 1948 cu Israelul.
Potrivit ministrului apararii israelian Yoav Gallant, respectiva tabara a devenit in ultimii doi ani un „santier de productie pentru terorism”, scopul operatiunii fiind desfiintarea „infrastructurii teroriste”. Au fost distruse mai multe centre de comanda, depozite de armament, facilitati de producere a armelor si ascunzatori ale militantilor si au fost arestati 30 de suspecti.
Nu se stie deocamdata cat va dura retragerea din Jenin acelor 1.000 de militari mobilizati in operatiunea israeliana, iar observatorii sunt sceptici in privinta sanselor ca aceasta sa intrerupa ciclul violentelor dintre israelieni si palestinieni.
Cateva mii de locuitori ai taberei au fugit luni in adaposturi de urgenta
Cateva mii de locuitori ai taberei au fugit luni in adaposturi de urgenta. Marti, cel putin sapte persoane au fost ranite la Tel Aviv dupa ce un palestinian, impuscat ulterior mortal de un agent de securitate, a intrat cu un vehicul in trecatori si i-ar fi atacat si cu o arma alba. Miscarea islamista Hamas a calificat atacul drept un „prim raspuns” la operatiunea din Jenin. Potrivit unor media israeliene, o gravida ranita in atac ar fi pierdut sarcina.
Zeci de persoane, inclusiv civili, au fost ranite pe parcursul raidului, potrivit medicilor.
Marti, ministrul palestinian al sanatatii Mai al-Kaila a acuzat armata ca a tras asupra palestinienilor intr-o curte a spitalului public din Jenin.
„Agresiunea Israelului a atins punctul culminant in aceasta dupa-amiaza, cand s-a tras asupra cetatenilor direct in curtea spitalului din Jenin, ranind trei persoane, dintre care doua in stare grava”, a declarat ministrul reporterilor, adaugand ca fortele au luat cu asalt si spitalul Ibn Sina.
Seful ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a declarat ca "uciderea, mutilarea si distrugerea proprietatii trebuie sa inceteze".
Consiliul de securitate al ONU a declarat ca se va reuni cu usile inchise pentru a discuta situatia, asa cum au cerut Emiratele Arabe Unite. Arabia Saudita si Bahrain au condamnat operatiunea.
Statele Unite au declarat ca aliatul lor, Israelul, are dreptul de a-si „apara poporul impotriva grupurilor teroriste”, dar au cerut protejarea civililor.
Multe intreprinderi din Cisiordania au fost inchise marti, ca raspuns la apelurile la o greva generala pentru a protesta impotriva operatiunii, pe care Autoritatea Palestiniana a descris-o drept o „crima de razboi”.




Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.


