Armata rusa ii provoaca pe „barbatii adevarati” sa renunte la viata banala si sa lupte in Ucraina. Ministerul Apararii a prezentat un nou videoclip de campanie pentru a atrage mai multi soldati profesionisti. Un raport al serviciilor secrete militare britanice arata ca Moscova incearca sa recruteze pana la 400 de mii de soldati pe baza de contract pentru a-si consolida fortele in Ucraina.

Eroii filmuletului de 30 de secunde realizat de Ministerul rus al Apararii, sunt un agent de securitate dintr-un supermarket, un antrenor de fitness si un sofer de taxi. 

„Acesta este genul de aparator, care ai visat sa devii?".  

Apoi este prezentat ca un instructor de sala de sport care ajuta un client sa ridice greutati. 

„Aici se afla cu adevarat forta ta?"

Al treilea personaj este un sofer de taxi. Ulterior, taximetristul, agentul de securitate si antrenorul de fitness se transforma in soldati pe campul de lupta.

In ultimele secunde ale videoclipului, cu un apel pe un ecran, barbatii sunt indemnati sa semneze un contract cu ministerul rus al apararii pentru un salariu care incepe de la 2495 de dolari pe luna. 

Aleksei TABALOV, DIRECTRUL ORGANIZATIEI „SCOALA RECRUTILOR”:Ei nu indica toate detaliile, deoarece detaliile arata ca astfel de plati sunt doar pe hartie. De exemplu, pentru doborarea unui avion sau a unui tanc se achita de la 500 de mii la un milion de ruble. Multi se considera un fel de „Rambo” si cred ca vor merge sa impuste aceste avioane, ceea ce nu este real.”  

Pe langa spoturi video, fatadele magazinelor sunt impanzite de afise care indeamna barbatii rusi sa se alature asa-numitei operatiuni speciale din Ucraina. Iar la Moscova, la mai multe statii de metrou, voluntarii distribuie pliante care vorbesc despre beneficiile serviciului contractual. Din cauza lipsei de trupe, Rusia incearca sa angajeze forte noi, folosindu-se inclusiv de conturile retelei ruse de socializare Vkontakte,  ale bibliotecilor si chiar a gradinitelor. 

Saptamana trecuta, Vladimir Putin a semnat o lege privind citatiile electronice care fac mult mai usoara chemarea rusilor la razboi. In aceste conditii au aparut zvonuri tot mai persistente potrivit carora Putin s-ar pregati sa declanseze un nou val al mobilizarii, chiar daca acesta nu va fi anuntat oficial, ci implementat la nivel local de autoritatile militare ruse si guvernatorii diferitelor regiuni.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.