Astazi va ajunge in tara primul lot de vaccin impotriva COVID-19, in cadrul COVAX. Este vorba despre 14.400 de doze de vaccin AstraZeneca. Aeronava va ajunge la ora 20.50 pe Aeroportul International Chisinau.
La evenimentul de primire a dozelor de vaccin vor participa: presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, membrii corpului diplomatic, reprezentantii de tara ai OMS, UNICEF, ONU si conducerea MSMPS.
COVAX este condus de Gavi, Alianta Vaccinurilor, Coalitia pentru Inovatii in Pregatire Epidemica (CEPI) si OMS, impreuna cu UNICEF, care este lider al procurarilor si livrarilor de vaccinuri. Este unica initiativa globala care lucreaza cu guvernele si producatorii pentru a se asigura ca vaccinurile COVID-19 sunt disponibile in intreaga lume, atat pentru tarile cu venituri mai mari, cat si pentru cele cu venituri mai mici.


