Doua femei au fost impuscate mortal in noaptea de joi spre vineri in sudul capitalei suedeze, Stockholm, a anuntat politia suedeza, potrivit DPA, scrie stirileprotv.ro.

Incidentul a avut loc intr-o casa din Tullinge, o localitate din zona metropolitana Stockholm. Doua persoane au fost arestate fiind banuite de implicare in acest caz.

Atacul a vizat rudele unui individ avand legaturi cu o retea infractionala, potrivit postului public de radio SVT.

Un adult si trei copii aflati in casa in momentul incidentului armat au scapat nevatamati.

Politia a mentionat ca verifica daca aceasta dubla crima are legatura cu recentul val de violente inregistrat in zona capitalei Suediei in ultimele cinci saptamani.

De cativa ani in Suedia au loc confruntari violente intre bandele care isi disputa controlul asupra traficului de arme si droguri, de multe ori avand loc incidente cu arme de foc si explozii de bombe artizanale.

In primele sapte luni si jumatate ale acestui an, in tara scandinava fusesera deja inregistrate 109 explozii de bombe artizanale.

Acestea sunt in general folosite pentru a intimida tintele potentiale in razboiul dintre bande, in timp ce armele de foc pentru a elimina rivalii, potrivit politiei suedeze.

Conform datelor politiei suedeze, in 2022 au fost consemnate 90 de explozii si 101 tentative de atacuri cu explozibili. De asemenea, anul trecut in Suedia au avut loc 391 de violente cu arme de foc, in 62 de cazuri inregistrandu-se decese.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508