Un elev a deschis focul vineri la o școală din provincia Nonthaburi, la nord de Bangkok, ucigând un profesor și rănind mai multe persoane, inclusiv trei elevi, au declarat autorităţile thailandeze, potrivit BBC.

O situație de criză a fost anunțată la primele momente ale dimineții la Școala Debsirin Nonthaburi. În timp ce cursurile erau în desfășurare, focurile de armă au declanșat panica printre elevi și profesori.

Un elev a declarat pentru Reuters că a crezut inițial că sunetul focurilor de armă provenea de la petarde care explodau sau de la cineva care lovea un obiect. „La început nu mi-am dat seama că era o armă”, a spus el. „S-au auzit multe focuri: bang, bang, bang. Apoi s-a făcut liniște. După aceea, a început din nou.”

Imaginile difuzate de echipele de intervenție au surprins monentul în care elevii ieşeau în valuri din clădire, în timp ce curtea școlii a fost rapid înconjurată de ambulanțe și trupe de poliție.

Autoritățile au anunțat că un profesor a fost ucis şi alte patru persoane au fost rănite într-un atacat. Poliţia l-a identificat pe autor ca fiind un elev care s-a sinucis imediat după comiterea faptei, scrie hotnews.ro.