Mai multe persoane au fost impuscate intr-un liceu din Knoxville, un oras din statul american Tennessee, a informat politia locala, noteaza AFP.

"Ofiterii Departamentului de politie din Knoxville au fost trimisi la liceul Austin-East Magnet dupa ce un suspect inarmat a fost raportat in incinta. S-au tras focuri de arma in timp ce se apropiau de suspect", a anuntat politia pe Twittter.

Un politist a fost impuscat, dar este in afara pericolului. Primarul orasului, Indya Kincannon, a declarat presei locale ca a vorbit cu politistul ranit care "este constient" si "ramane pozitiv".

Un barbat a murit la locul incidentului, iar altul a fost arestat, au transmis  autoritatile, care nu au precizat daca persoana decedata face parte dintre suspecti.

Pe un stadion de baseball adiacent liceului a fost deschis un punct de prim-ajutor pentru familiile afectate.

"Cladirea a fost securizata, iar elevii care nu au fost implicati in incident au ajuns la familiile lor", a scris pe Twitter un responsabil al districtului scolar, Bob Thomas.

Bill Lee, guvernatorul de Tennessee, care cu cateva zile in urma a dat mai multe drepturi detinatorilor de arme in statul sau, a spus ca situatia este "tragica si foarte dificila".

Denuntand "epidemia" de violenta cu armele de foc, presedintele Joe Biden a dezvaluit saptamana trecuta masuri specifice pentru a limita proliferarea armelor de foc in Statele Unite, scrie Agerpres

Sursa: