Cinci persoane au fost ranite usor intr-un atac care a avut loc, vineri, pe aeroportul din Jizan, in Arabia Saudita langa frontiera cu Yemenul, potrivit presei oficiale saudite.
"Un proiectil ostil a cazut pe aeroportul Regele Abdullah", potrivit unui comunicat al Coalitiei pentru restabilirea legitimitatii in Yemen, citat de agentia oficiala de presa saudita (SPA) care nu a oferit mai multe detalii, scrie Agerpres.
Mai multe atacuri recente au vizat tinte saudite. Acestea au fost atribuite fortelor houthi care lupta impotriva coalitiei conduse de Arabia Saudita in Yemen pentru a reinstala guvernul destituit.
Miercuri, patru muncitori au fost raniti dupa ce coalitia a interceptat o drona incarcata cu explozivi care viza aeroportul saudit Abha, a raportat media de stat. Cele patru persoane au fost lovite de resturile dronei, a precizat coalitia, potrivit SPA.
In 31 august, acelasi aeroport a mai fost lovit de o drona care a ranit opt persoane si a avariat un avion civil.
Situat in muntii din sud-vestul regatului, orasul Abha este o destinatie populara pentru turistii sauditi.
Arabia Saudita a intervenit in razboiul yemenit in 2015 alaturi de guvernul recunoscut la nivel international. Rebelii houthi, apropiati Iranului, au vizat in mod repetat regatul saudit cu atacuri la frontiera.
Sursa: Digi24.ro


